CJ ar putea dota Spitalul Judeţean cu un laborator pentru identificarea substanţelor stupefiante
Dimensiune font:
Consiliul Judeţean ar putea dota Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava în perioada imediat următoare cu un laborator de analize în vederea identificării substanţelor stupefiante. Anunţul a fost făcut de vicepreşedintele Consiliului Judeţean Alexandru Rădulescu, în urma unei dezbateri pe tema prevenirii consumului de droguri organizate la sediul instituţiei de Centrul Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog, dezbatere la care au participat reprezentanţi ai CJ, ai Prefecturii, ai Inspectoratului şcolar, ai Inspectoratului Judeţean de Poliţie, ai Jandarmeriei şi Avocatul Poporului. „Avem o problemă cu consumul de droguri. Dacă Suceava a fost o zonă de consum redus, acum e o zonă de tranzit, de trafic şi de consum la scară mai largă”, a declarat Rădulescu.
El a arătat că în urma discuţiilor s-a căzut de acord asupra necesităţii îmbunătăţirii legislaţiei existente, în acest sens urmând a fi solicitaţi parlamentarii suceveni. „Cei prezenţi la dezbatere au semnalat faptul că încă există un vid legislativ în domeniu, drept pentru care vom interveni pe lângă parlamentarii noştri pentru a aduce îmbunătăţiri legilor existente. Spre exemplu, în lege consumul de etnobotanice nu este considerat o infracţiune gravă, ceea ce nu este normal, pentru că s-a văzut ce ravagii face consumul acestor substanţe”, a spus vicepreşedintele Consiliului Judeţean.
Rădulescu a adăugat că s-a convenit, de asemenea, ca Poliţia Rutieră să se doteze cu kit-uri pentru depistarea şoferilor care au consumat droguri. El a mai spus că grupul ţintă în noua strategie antidrog îl vor reprezenta părinţii, urmând ca accentul să fie pus pe educarea acestora.
Andrei Călătoru
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau