Continuă toaletările de arbori în oraş
Dimensiune font:
Echipele SC Servicii Publice Iași (SPI) SA continuă activitatea de toaletare a arborilor din Municipiul Iași. Astfel, în această perioadă vor acționa în zonele aliniamentelor din Calea Chișinăului, bulevardul Virgil Săhleanu, strada Mihail Kogălniceanu (nr. 7B și nr. 11), strada Alexandru Lăpușneanu, strada Bradului (nr. 18), strada Dr. Emil Savini (bl. R1) și zona Colegiului Național „Emil Racoviță”. Intervențiile SPI au loc la solicitările reprezentanților Primăriei Municipiului Iași, Complexului Muzeal Național „Moldova” și unor asociații de proprietari (inclusiv prin intermediul audiențelor televizate) și au avizul Agenției pentru Protecția Mediului (nr. 7435/19.10.2018, nr. 4034/27.05.2019 și nr. 1899/30.03.2020).
Concret, angajații municipalității vor face lucrări de eliminare a ramurilor uscate și lucrări de toaletare în verde în vederea formării și echilibrării arborilor (toate lucrările prevăd îndepărtarea a maxim 25% din coroana arborilor). Ramurile uscate vor fi tăiate de la bază, iar cele verzi vor fi scurtate cu maxim 25% din lungime. Tăieturile vor fi făcute oblic și vor fi sigilate cu vopsea ecologică pentru a preîntâmpina apariția dăunătorilor și uscarea arborilor. Toaletările se fac cu ajutorul platformelor cu braț de ridicat, cu motofierăstraie și cu alpiniști utilitari, iar crengile rezultate vor fi transportate în depozitul SPI cu autobasculante.
În situația în care apar urgențe (ramuri rupte, arbori înclinați / rupți / putrezi / cu pericol de prăbușire), echipele SPI vor acționa în vederea eliminării pericolului. Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau