Creşte numărul asistaţilor social
Dimensiune font:
Luna trecută, în evidenţele Direcţiei de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Piatra-Neamţ, figurau 207 de beneficiari de ajutoare sociale* tot în octombrie, au fost depuse 20 de dosare noi, care se regăsesc pe statul de plată din luna noiembrie
Numărul persoanelor care solicită sprijin la Direcţia de Asistenţă Socială a crescut comparativ cu lunile de vară. Astfel, numărul beneficiarilor de ajutor social a ajuns, de la 191 în luna septembrie, la 207 în octombrie, iar cererile continuă să vină.
Ajutoare sociale suspendate
Potrivit reprezentanţilor primăriei, luna trecută, au fost suspendate plăţile către 11 din cei peste 200 de beneficiari. Motivele principale pentru care au piedut ajutoarele băneşti sunt neefecturea orelor de muncă în folosul comunităţii sau neprezentarea documentele privind veniturile familiei. „În luna octombrie, 86 de persoane apte de muncă au prestat ore în interes local. Restul persoanelor fie au vârsta de pensionare, fie sunt în incapacitate de muncă ori au copii minori în întreţinere”, a precizat Adrian Grigoraş, viceprimarul municipiului Piatra Neamţ. Pietrenii care primesc ajutor social riscă să rămână fără bani şi în cazul în care uită să-şi plătească impozitele. Dacă în termen de şase luni de la depunerea dosarelor beneficiarii nu şi-au achitat dările locale, ajutorul social se suspendă pe o perioadă de trei luni, iar în a patra lună se încheie dosarul şi pierde definitiv banii de la stat. „Dacă în acest interval îşi achită datoria şi face dovada plăţii, asistatul social primeşte ajutorul înapoi”, a precizat Adrian Grigoraş.
Ingrid Ciofoaia
Majoritatea asistaţilor social apţi de muncă lucrează la salubrizarea străzilor şi aleilor din municipiu, iar alţii muncesc la depozitul din cartierul Speranţa unde se distribuie ajutoarele alimentare de la UE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau