Datorii de 3,6 milioane lei pentru naveta elevilor
Dimensiune font:
Sistemul de învăţământ botoşănean acumulează noi datorii, de această dată la plata navetei elevilor. „Suma solicitată în martie şi care include şi datoriile este de 3,62 milioane lei. În perioada septembrie-decembrie s-au trimis bani pentru plata parţială a transportului elevilor”, a declarat inspectorul şcolar Rodica Roşca. Pentru ianuarie şi februarie nu s-au alocat deloc bani la acest capitol, iar la nivelul judeţului Botoşani sunt 7.000 de elevi navetişti. Rodica Roşca a precizat că s-au făcut demersuri la Ministerul Educaţiei şi se aşteaptă sumele de bani de la nivel central. Totodată, inspectorul şcolar a preciza că a crescut mult numărul elevilor navetişti în ultimii ani. Şi inspectorul şcolar general adjunct Cătălina Lupaşcu a precizat că datoriile pentru naveta elevilor sunt suportate cu greu de către firmele care asigură transport şi că problema poate fi rezolvată doar dacă ministerul trimite banii necesari judeţului.
(Alina Caliniuc)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau