Elevi din 8 judeţe au participat la Concursul Interjudeţean de Fizică „Cygnus”
Dimensiune font:
Colegiul Naţional de Informatică „Spiru Haret” Suceava a găzduit sâmbătă, Concursul Interjudeţean de Fizică „Cygnus”, ediţia I, la care au participat 115 elevi din clasele VI-XII, care au reprezentat 33 de unităţi şcolare, din 8 judeţe: Prahova, Bacău, Iaşi, Botoşani, Neamţ, Vaslui, Maramureş şi Suceava. Concursul a constat în rezolvarea a 3 subiecte potrivit programei Olimpiadei Naţionale de Fizică, pe durata a 3 ore. Concursul s-a desfăşurat sub coordonarea şi supravegherea unei comisii alcătuite din 27 de profesori, dintre care 19 din judeţul Suceava. Competiţia a demarat printr-o scurtă şedinţă festivă de deschidere şi s-a încheiat cu festivitatea de înmânare a premiilor. Juriul mai acordat 23 de premii şi 44 de menţiuni. Toţi elevii prezenţi la concurs au primit diplome de participare.
Concursul Interjudeţean de Fizică „Cygnus” a luat fiinţă la iniţiativa Inspectoratului Şcolar al Judeţului Suceava şi a Societăţii Ştiinţifice Cygnus – centru UNESCO Suceava, în parteneriat cu Colegiul Naţional de Informatică „Spiru Haret” Suceava, Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” Suceava şi Colegiul Naţional „Petru Rareş” Suceava. Preşedintele Societăţii Ştiinţifice Cygnus – centru UNESCO Suceava, profesorul Victor Şutac, a spus că acest concurs are menirea de a stimula interesul elevilor pentru Fizică, disciplină fundamentală pentru dezvoltarea ştiinţei şi tehnologiei.
Irina Bucşinescu
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau