Elveţia ar putea finanţa proiecte de peste 50 de milioane de lei
Dimensiune font:
Acestea urmăresc introducerea iluminatului public cu LED-uri, achiziţionarea de autovehicule electrice şi încălzirea Bazarului
Trei proiecte depuse în cadrul Programului de cooperare elveţiano-român „Swiss-Romanian cooperation programe” vor fi trimise spre validare Ambasadei Elveţiei, a anunţat primarul Ion Lungu. Edilul speră că în decembrie ar putea fi semnat contractul de finanţare, iar procedurile de licitaţie vor fi demarate anul viitor.
Ce proiecte propun sucevenii
Unul dintre proiecte urmăreşte implementarea unui sistem de management modern şi eficient al iluminatului public din Suceava. Proiectul are o valoare de 23 de milioane de lei (la care participarea locală este de 3,3 milioane de lei) şi are ca scop, în principal, montarea a 3.816 corpuri de iluminat cu LED şi implementarea unui sistem de telegestiune şi management la distanţă a acestora.
A doua investiţie este inclusă în proiectul „Electromobilitate-Vehicule electrice pentru o municipalitate verde” şi este dimensionată la 11,2 milioane de lei, coparticiparea Primăriei fiind de 2,65 de milioane de lei Proiectul prevede achiziţionarea a 11 autovehicule electrice, 2 furgonete electrice, o automăturătoare electrică, o autocisternă electrică şi a 10 biciclete electrice, precum şi înfiinţarea a 28 de puncte de încărcare a acumulatorilor.
Cel de al treilea proiect intitulat „Piaţa regională sustenabilă-Bazar Suceava”, are valoarea de 16,3 milioane de euro, municipiului Suceava revenindu-i o cofinanţare de 2,37 milioane de lei. Obiectivul proiectului este cel privind reabilitarea şi asigurarea confortului termic şi vizual în Complexul comercial „Bazar”. Astfel, vor fi amenajate o centrală cu pompe de căldură, un sistem de încălzire prin pardoseală, unul de iluminat fotovoltaic, precum şi o instalaţie completă de stingere a incendiilor.
Lidia Diaconu
În şedinţa de astăzi, membrii Consiliului Local vor analiza indicatorii tehnico-economici aferenţi, cele 3 proiecte fiind promovate în cadrul Programului de cooperare elveţiano-român” de reducerea a disparităţilor economice şi sociale în cadrul Uniunii Europene extinse, obiectivul nr.1 al Ariei de concentrare 4-„Îmbunătăţirea mediului înconjurător”
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau