Hoţi după gratii
Dimensiune font:
* în ultimele zile poliţiştii au întocmit dosare penale mai multor persoane care au săvârşit infracţiuni de furt
Vaslui - Poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală 5 Murgeni au fost sesizaţi de către o femeie din comuna Blăgeşti cu privire la faptul că persoane necunoscute i-au sustras dintr-o anexă a locuinţei mai multe bunuri. Ea a afirmat faptul că anterior constatării sustragerii bunurilor a vândut nutreţ unor persoane cărora nu le cunoaşte identitatea. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi au constatat că dintr-o anexă a locuinţei au fost sustrase bunuri (ham, trupar şi căpăstru) în valoare de aproximativ 200 lei. La ieşirea din localitatea Blăgeşti, poliţiştii i-au identificat pe Cristian D., de 16 ani şi Ionuţ D., de 20 ani, ambii din judeţul Galaţi, care se deplasau cu o căruţă încărcat cu fân. În urma controlului efectuat, în căruţă au fost găsite ascunse bunurile sustrase de la locuinţa femeii. Prejudiciul a fost recuperat, prin restituirea bunurilor părţii prejudiciate, iar pe numele celor doi suspecţi a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.
Poliţiştii Postului de Poliţie Albeşti au fost sesizaţi de un bărbat din localitatea Corni Albeşti, comuna Albeşti cu privire la faptul că persoane necunoscute i-au sustras dintr-o anexă a locuinţei mai multe produse alimentare. În urma cercetărilor efectuate de poliţişti a fost identificat principalul suspect de comiterea faptei ca fiind Cătălin N., de 19 ani, din aceeaşi localitate. El a pătruns pe timp de noapte în curtea locuinţei bătrânului şi a sustras bunuri în valoare de aproximativ 150 lei. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
Poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală 1 Vaslui au întocmit pe numele a trei persoane – Alexandru C., de 21 ani, Marius G., de 25 ani şi Andrei T., de 22 ani, toţi din comuna Albeşti – dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
În perioada decembrie 2012 - ianuarie 2013, cei trei suspecţi au sustras, în diferite rânduri, din două magazii ale unei societăţi comerciale din comuna Albeşti bunuri (redresoare, boxe audio, scaune din aluminiu, fotolii din rogojină, trusă de chei auto, aparat sudură, circular) în valoare de aproximativ 20.000 lei. Alexandru C. şi Andrei T. au pătruns şi au sustras bunurile din interiorul magaziilor, iar Marius G. le-a transportat cu autoturismul la domiciliul său. Majoritatea bunurilor au fost valorificate la diferite persoane din localităţile Albeşti, Costeşti, Roşieşti şi Olteneşti. Aceste bunuri au fost recuperate şi restituite părţii prejudiciate. Redresoarele au fost dezmembrate şi valorificate de suspecţi la un centru de colectare fier vechi.
Poliţiştii oraşului Murgeni au efectuat cercetări faţă de Lucian S., de 32 ani, din suburbia Cârja, oraşul Murgeni care este suspect de săvârşirea infracţiunii de furt.
În perioada 27.12.2012-04.01.2013, suspectul a pătruns fără drept într-o clădire aparţinând staţiei de pompare a apei de la o fermă piscicolă din localitatea Cârja şi a sustras bunuri (drujbă, chei, cuţit, ceas) în valoare de aproximativ 900 lei. Toate bunurile sustrase au fost recuperate de poliţişti şi restituite părţii prejudiciate.
Simona Pop
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau