Iaşul s-a înscris în competiţia „Oraşul Reciclării”
Dimensiune font:
Eco-Rom Ambalaje a lansat a treia ediţie a competiţiei „Oraşul Reciclării”, competiţie care se va derula până pe 30 iunie 2015. La această întrecere s-a înscris şi municipiul Iaşi, alături de alte 45 de oraşe. Criteriile care vor sta la baza evaluării oraşelor înscrise sunt: calitatea serviciilor de colectare separată a deşeurilor de ambalaje (însemnând accesul populaţiei la containerele colorate, aspectul acestora şi corectitudinea depunerii separate a deşeurilor în containere), cantitatea de deşeuri colectate separat per locuitor şi campaniile de conştientizare a populaţiei cu privire la importanţa colectării separate a deşeurilor de ambalaje, organizate de primării în cele 6 luni ale competiţiei.
La finalul celor şase luni, oraşul câştigător va primi titlul de „Oraşul Reciclării” şi marele premiu: amenajarea unui Parc Tematic în valoare de 12.000 euro, un spaţiu inedit de relaxare cu mobilier realizat din deşeuri reciclabile. Acesta este dedicat tuturor celor care vor să se relaxeze şi, în acelaşi timp, să afle informaţii şi curiozităţi despre reciclarea deşeurilor de ambalaje.
Pe parcursul competiţiei din 2014, la cele 32 de municipalităţi participante, au fost colectate separat peste 6.700 de tone de deşeuri de ambalaje, dintre care 2.700 de tone de plastic, 3.500 de tone de hârtie-carton, 500 de tone de sticlă şi 30 de tone de metal. Tudor DAMASCHIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau