În 2023 vom avea la Iaşi unul dintre cele mai moderne spitale din lume!
Dimensiune font:
În Sala Henri Coandă a Palatului Culturii a avut loc ieri,13 iulie o întâlnire de lucru dedicată prezentării, analizării şi definitivării unor elemente tehnice decisive pentru implementarea proiectului Spitalului Regional de Urgenţă de la Iaşi. La întâlnire au fost prezenţi, pe lângă oficialităţile locale, ministrul Sănătăţii - Sorina Pintea, şi Simon Barnes - Director Advisory Services la Banca Europeană de Investiţii (BEI), Martin Schriever - Senior Advisor la European Investment Advisory Hub în cadrul BEI, Raymond Bertrand şi George Boulton - experţi în echipa de consultanţi. Au fost prezenţi parlamentari PSD, ALDE şi PMP de Iaşi, aleşi locali şi judeţeni, reprezentanţi ai administraţiilor judeţene din Regiunea de Nord-Est şi preşedintele Agenţiei de Dezvoltare a regiunii.
„Vor fi cele mai moderne spitale existente pe plan mondial”
Prin programul de guvernare a fost asumată construcţia a opt spitale regionale. „Proiectele spitalelor regionale Iaşi, Cluj, Craiova sunt în fază avansată şi vor fi realizate parţial prin fonduri europene. De curând, în luna iunie, la ministerul Sănătăţii a fost aprobată o structură specifică pentru implementarea şi monitorizarea spitalelor regionale, astfel încât în colaborare cu echipa de consultanţi BEI să putem să facem paşi înainte”, a declarat ministrul Sorina Pintea. Acesta a adăugat că în acest moment ne aflăm în faza în care consultanţii prezintă studiul de fezabilitate pentru Spitalul Regional de la Iaşi. „Documentul cuprinde analiza cererilor şi opţiunilor propuse, planurile de funcţionare detaliate, analiza cost-beneficiu, modelul operaţional în conformitate cu solicitările ministerului Sănătăţii şi cele mai bune practici internaţionale. Aici aş vrea să fac o remarcă: suntem în faza de modificare inclusiv a legislaţiei, astfel încât aceste spitale regionale să corespundă celor mai moderne proiecte existente în acest moment pe plan mondial”, a mai spus Sorina Pintea.
Organizarea serviciilor medicale se va face pe centre
Spitalul din Iaşi va avea o suprafaţă de aproximativ 120.000 de metri pătraţi, şi o capacitate de cazare de 850 de paturi. SRU va prelua Spitalul de Urgenţă „Sfântul Spiridon” şi, în conformitate cu master planul regional, va include şi servicii noi în prezent furnizate şi de alte spitale - Neurochirurgie, Obsterică Ginecologie, Chirurgie pediatrică.
Spitalul Regional va fi organizat pe centre de servicii şi va utiliza tehnologii medicale avansate. Structura Spitalului Regional se bazează în general pe managementul interdisciplinar al paturilor, pe separarea pacienţilor programaţi şi neprogramaţi. „Modelul bazat pe valoare şi organizarea serviciilor medicale se va face pe următoarele centre - şi asta este o noutate în medicina românească: cap-gât, torace, abdomen, medicină internă, mamă şi copil. Avantajele organizării şi funcţionării pe centre sunt multiple, pornind de la utilizarea flexibilă a paturilor, schimbul de cunoştinţe structurate în beneficiul pacientului, utilizarea eficientă a resurselor”, a ţinut să sublinieze ministrul Sorina Pintea. De asemenea, spitalul va fi echipat cu echipamente de înaltă tehnologie ce vor permite efectuarea de proceduri minim invazive chiar şi în cazuri dificile.
Finalizarea construcţiei SRU, în 2023
Ministrul Sorina Pintea a atras atenţia că pentru operaţionalizarea SRU Iaşi este necesară realizarea unor condiţii foarte importante, cum ar fi racordarea la utilităţí, asigurarea căilor de acces pentru ambulanţe, pacienţi şi angajaţi şi integrarea căilor de acces în planul local de drumuri, sarcini care, în opinia sa, revin în sarcina Consiliului Local Iaşi. De asemenea, SRU va trebui să beneficieze de un sistem de finanţare special, şi nu în ultimul rând, va trebui să se realizeze un plan de tranziţie spitalul vechi (Spitalul „Sf Spiridon” - n.r) la spitalul nou. „Greul abia acum începe. Studiul de fezabilitate va fi finalizat în totalitate în 31 iulie 2018, depunerea aplicaţiei la UE se va face în septembrie 2018, în 2019 se va face licitaţia de proiectare, şi, dacă procedura va permite, adică nu vor fi contestaţii, vom lansa şi licitaţia de construcţie şi supervizare. Finalizarea construcţiei, echiparea şi operaţionalizarea se va face în decembrie 2023”, a mai declarat ministrul Sorina Pintea.
Valoarea totală a proiectului viitorului SRU este de 321,4 milioane de euro, fără TVA, din care se vor accesa fonduri europene în valoare de 50 milioane de euro, restul banilor provenind din alte surse de finanţare, inclusiv bani guvernamentali. Ana POP
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau