Înaltpreasfinţitul Teofan, la ADV România
Dimensiune font:
*Mitroplitul Moldovei şi Bucovinei va vizita locul de muncă al tinerilor angajaţi la Util Deco şi va lua prânzul împreună cu ei
Astăzi, Înaltpreasfinţitul Teofan, Mitroplitul Moldovei şi Bucovinei va vizita Fundaţia “Alături de Voi” România, acesta fiind unul dintre evenimentele din cadrul Campaniei de Responsabilitate Socială “Centrul de Pelerinaj – centru de sprijin pentru comunitate” realizată de Centrul de Pelerinaj „Sfânta Parascheva” în beneficiul persoanele cu dizabilităţi.
Înaltpreasfinţitul Teofan se va întâlni tinerii pentru care în luna iunie, Centrul de Pelerinaj „Sfânta Parascheva” a organizat o excursie la Durau, ca o motivare personală pentru munca depusă în cadrul Util Deco – unitatea protejată autorizată a ADV România, la care aceştia sunt angajaţi.Înaltpreasfinţitul Teofan va vizita locul de muncă al acestor tineri şi va lua prânzul împreună cu ei.
“Suntem onoraţi de această vizită, şi cu siguranţă va reprezenta un moment inedit în existenţa acestor tineri fiind o dovadă puternică a suportului din partea comunităţii. Conştientizăm şi faptul că vizita aceasta reprezintă o deschidere spre societatea civilă a Bisericii Ortodoxe, mai ales că nu ştim situaţii similare în care Înaltpreasfinţitul Teofan să fi vizitat o organizaţie neguvernamentală laică ieşeană”, a declarat Angela Achiţei, preşedintele ADV România.
Evenimentul organizat constituie o premieră atât pentru Centrul de Pelerinaj „Sfânta Parascheva” cât şi pentru Mitropolia Moldovei şi Bucovinei.
”O astfel de campanie este o premieră si pentru noi şi vom continua, desfăşurând activităţi şi în folosul altor ONG-uri serioase din Iaşi, astfel dăm semnalul implicarii pentru comunitate. Nu întâmplător primul parteneriat de acest fel îl avem cu o fundaţie cunoscută la nivel naţional şi local o fundaţie care demonstrează că se poate lucra în folosul comunităţii atrăgând fonduri europene pe de o parte şi pe de alta sensibilizând comunitatea cu privire la persoanele cu dizabilităţi”, a declarat Costel Damian, managerul Centrului de Pelerinaj „Sfânta Parascheva”.(Cristina Mihăilă)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Comentarii
de iasi
Aug 15, 2013
sfant e singur dumnezeu, cand o sa va treziti odata din prostia voastra? care analpreasfint mai?, niste fosti securisti?, niste avari dupa bani si alte afaceri?, aia care iau nu dau?, isus nu a primit nici macar numirea de bunule anvatator, el a zis pentru ce ami zici asa?, bun e singur dumnezeu, fariseiii astia nu le mai ajungi nasul decat cu anaaaltpreasfintia voastraaa , plecaciuuuneeee, sarutmanaaa , trantitiva an genunchi narozilor an fata popiii, asta va e credinta?, asta va mantuieste sufletele?, cititi bibliaaaa
Adauga comentariul tau