Incendiu PUTERNIC de pădure la Suceava; intervenţia pompierilor, dificilă din cauza lipsei apei
Dimensiune font:
Pompierii militari din Vatra Dornei, intervin, joi după-amiază, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o exploatare forestieră din zona "Piciorul Zgârciului" din comuna Poiana Stampei, pe o suprafaţă de zece hectare, operaţiunea fiind dificilă din cauza lipsei surselor de apă.
Purtătorul de cuvât al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, Dan Moroşanu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că intervenţia în zonă este dificilă, în condiţiile în care exploatarea respectivă se află la 10 kilometri de mers pe jos, pompierii fiind ajutaţi să stingă focul şi de către muncitorii de la exploatare.
De asemenea, în zonă nu există sursă de apă, astfel că se intervine cu lopeţi, topoare şi drujbe pentru stingerea focului.
Conform sursei citate, zece hectare de exploatare forestieră sunt afectate de incendiu.
La ora transmiterii acestei ştiri, incendiul a fost localizat, însă au fost solicitate forţe suplimentare de intervenţie, în condiţiile în care în zonă vântul este extrem de puternic. Reprezentantul ISU a mai spus că pompierii aflaţi în zilele libere au fost anunţaţi să fie pregătiţi să intervină dacă situaţia o va impune.
Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau