Început de poveste pentru „bobocii” UAIC
Dimensiune font:
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (UAIC) organizează a XIII-a ediţie a evenimentului „Bun venit la UAIC”. Evenimentul se desfăşoară în perioada 28-30 septembrie şi este dedicat informării şi orientării studenţilor din anul I.
Pe parcursul celor trei zile de eveniment, studenţii UAIC vor fi întâmpinaţi, la standurile amenajate în faţa Universităţii, de studenţi din ani mai mari, asociaţii studenţeşti, angajaţi din cadrul Universităţii şi reprezentanţi ai instituţiilor de cultură şi companiilor din Iaşi.
La standul „Informaţii despre studenţie”, bobocii vor primi informaţii relevante despre viaţa de student (burse, mobilităţi studenţeşti, cazare, biblioteci) şi un pachet de bun-venit, care îi va ajuta să se orienteze şi să se integreze mai uşor în comunitatea academică a UAIC: ghidul studentului, harta campusului, materiale despre serviciile Universităţii, despre oportunităţile de carieră etc.
Încă din prima zi, studenţii sunt invitaţi să descopere locurile emblematice ale Universităţii şi ale oraşului în care îşi vor petrece anii studenţiei.
Vor fi organizate vizite ghidate la Muzeul Universităţii, la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” şi tururi ale oraşului.
De asemenea, pot participa la workshopurile susţinute de specialiştii din cadrul Serviciului pentru Studenţi, Orientare în Carieră şi Inserţie Profesională şi Alumni din cadrul UAIC („Visuri şi realităţi în studenţie” şi „Start în studenţie”), dar şi la activităţi sportive (aerobic, zumba şi stretching) organizate de partenerii evenimentului, anunţă UAIC.
Aceeaşi sursă menţionează că festivitatea de deschidere a anului universitar 2024-2025 la UAIC va avea loc luni, 30 septembrie, ora 10.00, în Aula Magna „Mihai Eminescu”, după care vor urma deschiderile organizate de cele 15 facultăţi. Laura RADU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau