Jaf pe şantierul Habitat din Bacău
Dimensiune font:
După ce în iarnă hoții au furat centralele termice, acum au furat și caloriferele * cele 36 de locuințe au fost construite în cinci zile și zac părăsie pentru că nu sunt racordate la utilități
Doar în România se poate întâmpla așa ceva. După ce în urmă cu doi ani 800 de voluntari din 15 țări (SUA, Canada, Noua Zeelanda, Germania, Olanda, Irlanda de Nord, Slovacia etc) și din companiile românești au construit la Bacău 40 de locuințe în doar cinci zile și alți 1.200 de voluntari au lucrat la pregătirea șantierului și realizarea fundațiilor, acum cartierul de la marginea orașului este pustiu. Mai mult decât atât, pentru că locatarii nu au reușit să se mute deoarece că nu sunt racordați la utilități, casele pentru care au primit cheile le sunt devastate de hoți.
Criminaliştii au intrat pe fir
După ce în iarnă au fost furate centralele termice din case, zilele acestea au fost date două spargeri, fiind furate până și caloriferele. „Este pentru a doua oară când ne sunt sparte casele. Și se întâmplă asta numai în colțul vesel, adică în zona unde vecini sunt niște familii de rromi. În zona asta sunt numai bălării, deci poate intra în cartier oricine. Am văzut că din două case au fost furate caloriferele. La a mea nu știu, pentru că nu ni s-a dat voie, până nu vin criminaliștii să ia amprente și tot ce trebuie”, a spus Bianca Conțu, beneficiar care ar fi urmat să se mute în noua casă. După spargerea produsă în iarnă, reprezentanții Habitat for Humanity au decis să demonteze centralele care au scăpat de mâna hoților și transportate la sediul din Comănești a Asociației. Pentru că încă nu a fost amenajată canalizarea, deși a fost finalizată alimentarea cu gaze și energie electrică, beneficiarii nu s-au mutat în noile case. Așa că, în lipsa unor obiecte valoroase, hoții s-au mulțumit să fure caloriferele din case. Interesant este că în zona cartierului rezidențial este un bărbat care asigură paza imobilelor. „Degeaba. Ce poate face un singur om la ditamai cartierul? În plus, dacă hoții sunt mai mulți, chiar că n-are cum să le facă față. Măcar de-ar fi iluminat public în zonă! Un vecin și-a pus senzor de mișcare, dar i-au tăiat cablurile electrice”, au mai spus beneficiarii caselor sparte de hoți. Polițiștii au ridicat probe de la fața locului ți au demarat investigațiile pentru identificare autorilor. Florin CRĂCIUN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau