Locativ Serv monitorizează plata facturilor la încălzire
Dimensiune font:
Societatea furnizează agent termic pentru locuințele din fondul locativ al primăriei și ANL* chiriașii care nu își achită facturile, vor fi debranșați
După falimentul societății de termoficare Locato, municipalitatea pietreană a preluat 42 de centrale termice din care 23 deserveau fondul locativ al primăriei. Din cele peste 40 de centrale, 11 au fost preluate de alte de asociații de proprietari și una de Palatul Copiilor. Alte 16 puncte termice au trecut pe un contract de prestări servicii în exploatarea societății Locativ Serv, care a încheiat contractele cu E.ON Gaz și va asigura căldura și apa caldă în aceste locații, cele mai multe ANL, în acest sezon rece. „Prețul va fi favorabil pentru chiriași, în sensul că nou primim gaz de la E.ON, iar costurile vor fi calculate în funcție de suprafața locuinței”, a precizat Gheorghe Căescu, director Locativ Serv. Potrivit acestuia, locatarii care nu vor plăti o lună vor fi debranşaţi, pentru a evita acumularea de datorii. Societatea mai are în administrare centralele de la școli și grădinițe din municipiu, la care asigură tot: verificarea tehnică curentă, service, întreținea și exploatarea curentă. De asemenea, Locativ Serv asigură servicii de service și întreținere pentru încă zece centrale ce aparțin unor obiective ale primăriei, dar nu și administrarea.
Ingrid CIOFOAIA
„Peste 60% dintre spațiile din fondul locativ al primăriei, au centrale individuale. Politica primărie este ca până la sezonul rece următor, toate aceste locuințe să fie dotate cu centrale termice” - Gheorghe Căescu, director Locativ Serv
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau