Luptă pe fasole şi bulion, la punctele de distribuţie a ajutoarelor UE
Dimensiune font:
Punctele de distribuţie a alimentelor de la Uniunea Europeană au fost luate din nou cu asalt de către categoriile de beneficiari ale acestor surse de sprijin. Sute de ieşeni s-au îmbrâncit pentru a-şi lua diferenţa de produse din pachetele alimentare, respectiv câte 1 kg de fasole şi 1,6 kg de roşii în bulion, produse ce au fost livrate abia în această săptămână. „Până acum o săptămână şi-au ridicat produsele 11.000 de persoane, dintr-un număr de 19.500 de beneficiari aflaţi pe listele iniţiale completate în luna iunie anul trecut. Mai sunt beneficiari pe listele suplimentare, care se încadrează până în ianuarie. Anul trecut, 2.500 de persoane au mai fost trecute pe listele suplimentare care vin de la instituţiile care centralizează aceste categorii sociale”, a declarat Luminiţa Munteanu, directorul executiv al DAC Iaşi. Următoarele alimente ce urmează să completeze cantitatea de ajutoare alimentare, practic pachetul celor 11 produse acordate de Uniunea Europeană, sunt făina albă şi uleiul. (Nelu Păunescu)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau