* la acest moment, în evidenţele Casei de Asigurări de Sănătate sunt peste 2.000 cereri pentru acordarea unui dispozitiv medical * prioritate au copiii şi bolnavii de cancer
Numărul nemţenilor suferinzi care au nevoie de un dispozitiv medical este în continuă creştere. Bolnavii sunt trecuţi pe liste de aşteptare, iar din cauza fondurilor insuficiente din ultimii ani, unii pacienţi au fost nevoiţi să aştepte şi câte doi- trei ani, pentru un fotoliu rulant, o proteză auditivă sau o proteză pentru picior. Prioritate au copiii, bolnavii de cancer şi cei cu probleme cardiace, indiferent de fondurile primite pentru dispozitive medicale. Vestea bună este că, în urma demersurilor făcute de conducerea Casei de Asigurări de Sănătate (CAS), anul acesta suma alocată pentru acest capitol este mai mare faţă de anii precedenţi.
2.108 de cereri pentru dispozitive medicale
În 2013, cele mai mai multe decizii au fost emise pentru procurarea a 624 de stomii, în valoare de 465.600 de lei, 508 dispozitive de incontinență urinară, în valoare de 166.576 lei şi 553 de echipamente pentru oxigenoterapie, care au costat 313.054 lei. Anul trecut, au fost emise 3.162 de decizii pentru dispozitive medicale în valoare totală de 2.467.257,19 lei. Pentru obţinerea dispozitivului medical, asiguratul, unul din membrii familiei (părinte, soţ/soţie, fiu/fiică), o persoană împuternicită de acesta sau reprezentantul legal al asiguratului trebuie să depună o cerere la CAS, însoţită de un document justificativ care atestă calitatea de asigurat, copie după actul de identitate, prescripţia medicală pentru dispozitivul medical. Pacientul sau rudele acestuia se prezintă cu decizia la furnizorul de dispozitive medicale care are contract cu CAS, pentru a ridica dispozitivul. „La acest moment, pe lista de aşteptare se mai află 2.108 cereri de dispozitive medicale, a căror valoare totală este de 2.159.967 de lei. Cele mai multe solicitări sunt pentru de proteze auditive - 889 , de fotolii rulante-469, orteze picior-219 şi 146 de proteze membru inferior. Valoarea totală a acestor dispozitive este de 1906.251 lei”, a precizat Lăcrămioara Ilişescu, purtătorul de cuvânt al CAS.
Fondurile alocate în 2013 Casei de Asigurări de Sănătate Neamţ pentru decontarea dispozitivelor medicale este de 4.623.000 lei.
Ingrid Ciofoaia
„De la începutul anului şi până în prezent, au fost înregistrate 2.210 cereri pentru acordarea de dispozitive medicale ţi gratuite şi s-au emis 1.945 de decizii. Valoarea totală decontată către CAS pentru dispozitive medicale, a fost de 1.275.442, 60 lei. Numărul deciziilor emise anul acesta se referă şi la cereri depuse în urmă cu doi sau trei ani” - Lăcrămioara Ilişescu, purtătorul de cuvânt al CAS
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<>
Adauga comentariul tau