Nereguli grave la Școala Populară de Artă
Dimensiune font:
Președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, și managerul Școlii Populare de Arte „Titel Popovici”, Vlad Baba, au prezentat public raportul Corpului de Control, care a vizat activitatea Școlii Populare de Arte, instituție subordonată CJ Iași. Verificările au fost efectuate la solicitarea președintelui Consiliului Județean.
A fost analizată activitatea desfăşurată în perioada în care la conducerea Şcolii Populare de Arte s-au aflat Traian Mocanu, Viorel Câtea şi Vlad Baba, cel din urmă preluând acest post în noiembrie 2020.
Corpul de Control a descoperit nereguli atât în ceea ce privește achizițiile publice, cât și în activitatea didactică. În 2019, au fost încheiate două contracte pentru servicii de contabilitate, ambele cu încălcarea legislației în vigoare: fără utilizarea catalogului electronic pus la dispoziţie de SEAP, fără un referat de necesitate şi fără o valoare estimată. Raportul mai menționează că există suspiciuni cu privire la autenticitatea informațiilor prezentate de expertul contabil, beneficiar al contractelor, în condițiile în care, la sediul școlii, nu a fost găsit exemplarul în original.
Contractul pentru servicii de contabilitate, în vigoare acum, a fost încheiat pe 84 de luni, din 2019 până în decembrie 2026, având o valoare de 663.600 de lei. Corpul de Control a stabilit că procedura de achiziție a fost inițiată prin SEAP la 3 luni după ce contractul fusese deja semnat, iar durata acestuia depășește exercițiul bugetar și valoarea creditelor bugetare aprobate.
Referitor la activitatea didactică, s-au constatat mai multe deficiențe. În regulamentul de organizare şi funcţionare al instituţiei nu erau prevăzute atribuţiile compartimentelor, normele didactice şi modul de organizare a activităţilor instructiv- educative, lipseau planurile anuale de şcolarizare. Pe lângă acestea, au fost înscrişi mai mulţi cursanţi decât numărul standard pentru o normă didactică, selecția s-a făcut fără un concurs de admitere, iar ulterior nu s-au încheiat contracte educaţionale.
„I-am solicitat managerului Vlad Baba să rezolve cât mai repede problemele identificate de Corpul de Control, pentru ca activitatea școlii să fie transparentă și să intre în legalitate. Departamentul Juridic al CJ va analiza modul în care pot fi recuperate în totalitate prejudiciile, iar contractele de achiziție care sunt păguboase pentru școală, vor fi reevaluate. De asemenea, am cerut managerului să organizeze foarte bine oferta educațională, astfel încât să corespundă intereselor cursanților și să eficientizeze activitatea. Au existat situații, în trecut, în care, pentru anumite specializări, erau înscriși doar 2-3 elevi, în timp ce pentru altele se depășea norma.”, a declarat Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași.
„Am început deja să implementăm măsurile dispuse de Corpul de Control. Suntem în curs de constiuire a Consiliului de Administrație, Consiliului Profesoral și de întocmire a regulamentului de organizare și funcționare. În toamna aceasta, vom organiza și prima sesiune de admitere prin concurs, lucru care ne va permite o selecție corectă a elevilor, în limita normei didactice, care până acum nu era respectată. Totodată, am inițiat un dialog cu reprezentanții Ministerului Culturii pentru a determina în ce condiții putem obține acreditarea diplomelor eliberate de Școala Populară de Arte.”, a precizat Vlad Baba, managerul Școlii Populare de Arte „Titel Popovici”
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau