Numărul infracţiunilor sesizate şi al faptelor comise cu violenţă, în scădere la Iaşi!

Dimensiune font:

| 12-02-2020 22:08

* anul trecut, la Iaşi, numărul infracţiunilor sesizate a scăzut cu 6 procente * la fel şi faptele comise cu violenţă, care au înregistrat o scădere cu 24% faţă de anul 2018 * iar asta în condiţiile în care schema de personal a IPJ Iaşi este ocupată în proporţie de 90, dar lipsa oamenilor se simte * statisticile arată că numărul celor pensionaţi în ultimii ani este mai mare decât cel al tinerilor poliţişti
La început de an cu toţii tragem linie şi vedem cum a fost anul ce a trecut. La fel se întâmplă şi la instituţiile din Iaşi, iar mai tot timpul bilanţul Inspectoratului Judeţean de Poliţie ne arată ce s-a întâmplat în judeţ.
Dacă e să ne uităm la numărul de apeluri la 112, aflăm că ieşenii sunt pe locul doi în ţară, când e vorba despre cerut ajutor la numărul unic de urgenţă de la poliţişti.
„În anul 2019, prin Sistemul Naţional Unic de Apeluri de Urgenţă 112 au fost direcţionate către I.P.J. Iaşi 79.173 de apeluri, fapt ce ne situează pe locul al II-lea în ţară, după municipiul Bucureşti”, au anunţat reprezentanţii IPJ Iaşi.
Cele mai multe sancţiuni date de poliţiştii ieşeni au fost date la încălcări ale Codului Rutier. Peste 77 de mii de amenzi au dat aceştia, conform O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Următoarele pe listă, ca număr, sunt pentru cei care au încălcat normele de convieţuire socială, adică au deranjat liniştea şi ordinea publică.
Datele arată că numărul infracţiunilor sesizate a scăzut cu 6 procente. La fel şi faptele comise cu violenţă, care au înregistrat o scădere cu 24% faţă de anul 2018.
Acestea sunt doar o parte dintre rezultate, în condiţiile în care, schema de personal este ocupată în proporţie de 90, dar lipsa oamenilor se simte. Statisticile arată că numărul celor pensionaţi în ultimii ani este mai mare decât cel al tinerilor poliţişti.
„Ne cam doare şi pe noi şi cred că suferă şi comunitatea. Statele de funcţii, nu numai la noi ci şi în toată ţara au rămas la nivelul anilor trecuţi, în schimb judeţul Iaşi, este din câte ştiu, singurul cu creştere demografică. Nu este o lege în sensul ăsta, sunt anumite recomandări. Suntem sub media europeană, dar la nivel naţională suntem sub media naţională mult”, a declarat Costel Gîtlan, şeful IPJ Iaşi
Potrivit acestuia, normările sunt făcute pe categorii de personal. „Pe linie rutieră şi pe ordine publică, suntem undeva la jumătate. (...) Suferim la capitolul ăsta şi am avea nevoie de forţe suplimentare” , a explicat Gîtlan.
Pe linie rutieră sunt 25 de poliţişti la suta de mii de locuitori şi media e undeva pe 30-35, suntem pe ultimul loc în ţară. La ordine publică era media la 110, iar noi avem 78„, a declarat Alexandru Spiridon, adjunct al IPJ Iaşi.
Nici maşinile nu sunt suficiente, din necesarul de autoturisme fiind acoperit doar 64%. Asta, în condiţiile în care anul trecut la Iaşi au ajuns 38 de maşini noi. Lavinia DUCAŞ

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:23

FIVE Administration S.P.R.L, vinde prin licitatii publice utilaje agricole, al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza in perioada 27.03.2025 -30.04.2025 inclusiv, orele 09:00 -19:00, licitatii publice cu strigare in vederea valorificarii urmatoarelor active mobiliare aflate in patrimoniul debitoarei, dupa cum urmeaza: 1. Utilaje agricole conform lista nr. 1 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in perioada 27.03 -01.04.2025, termen-limita inscriere: 26.03.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 08.04 -11.04.2025, termen-limita inscriere: 07.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 3 in perioada 17.04 -22.04.2025, termen-limita inscriere: 15.04.2025, ora 16:00. 2. Utilaje agricole conform lista nr. 2 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in data de 02.04.2025, termen-limita inscriere: 01.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in data de 14.04.2025, termen-limita inscriere: 11.04.2025, ora 16:00; -Licitatia nr. 3 in data de 23.04.2025, termen-limita inscriere: 22.04.2025, ora 12:00. Doar pentru Pachet Bunuri Mobile Nr. 4 -Licitatia nr. 4 in data de 30.04.2025, termen-limita inscriere: 29.04.2025, ora 12:00. Licitatiile nr. 2, nr. 3, respectiv 4 se vor organiza doar pentru bunurile care nu s-au vandut la licitatiile anterioare. Bunurile supuse valorificarii, datele si orele fiecarei licitatii, precum si pretul de pornire la fiecare licitatie se regasesc in listele de bunuri pentru fiecare Pachet si pot fi solicitate Administrator ului judiciar, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Persoanele interesate au obligatia de vizionare a activelor, cu instiintarea prealabila a Administrator ului judiciar si numai dupa achizitionarea caietului de sarcini. Licitatiile se vor desfasura in perioada mentionata exclusiv online, prin intermediul platformei: www.licitatii -unpir.ro, aceasta presupunand crearea unui cont de participant si validarea acestuia de catre administratorul platformei. Toate detaliile referitoare la modalitatea de participare prin intermediul platformei online mentionate anterior se regasesc in cuprinsul Caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor si a semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Pretul Caietului de sarcini este 119 Lei (TVA inclus) si poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Termenele-limita pentru transmiterea documentatiei de participare la licitatie sunt mentionate mai sus pentru fiecare set de licitatii, aceasta urmand a fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five -advisory.ro. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice (whatsapp /mms etc.) nu vor fi luate in considerare. Vizionarea activelor se va face numai in baza unei programari prealabile, la societatea Agrocomplex Barlad S.A, pe adresa de e-mail: office@agro-complex.ro sau la numarul de telefon: 0744.950.751 -Petru Maximiuc, numai dupa achizitionarea Caietului de sarcini. Informatii privind achizitionarea Caietelor de sarcini pot fi obtinute pe e-mail: vanzari@five -advisory.ro.
Comuna Tasca, judetul Neamt,  concesioneaza o parcela de 3.226mp, in intravilanul comunei Tasca 1.Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, email: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2.Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: o parcela de 3.226mp, nr.cadastral- 51842, CF-51842, situata in intravilanul comunei Tasca, sat Tasca, F.N., apartine domeniului privat al Comunei Tasca, conform H.C.L.Tasca nr.21/27.02.2025 si O.U.G.nr. 57/03.07.2019. 3.Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2.Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism, din cadrul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt.Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar, la Casieria Comunei Tasca. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.04.2025, ora 12.00. 4.Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 29.04.2025, ora 09.00. 4.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 4.3.Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un exemplar original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5.Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 29.04.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 6.Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr.8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7.Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 17.03.2025.
Orasul Harlau clarifica regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Harlau, cu sediul in orasul Harlau, Str. Musatini nr.1, judetul Iasi, telefon/fax 0232/720.412/ 0232/720.777, e-mail: primariahirlau @yahoo.com, juridic@ primaria- hirlau.ro, cod fiscal 4541190. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si H.C.L. Harlau nr. 27/26.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 160.000 Lei si se aloca in intregime pentru domeniul Sport. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Orasului Harlau aprobat prin H.C.L. Harlau nr. 53/27.04.2017 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local, cu modificarile si completarile ulterioare. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul: www.primaria hirlau.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: www.primaria hirlau.ro sau se poate procura de la sediul Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 15.05.2025, ora 14.00, la Compartimentul Registratura al Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 16.05.2025 -19.05.2025.
Comuna Racaciuni, judetul Bacau, clarifica regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau, telefon 0234/251.212, fax 0234/251.586, e-mail: cl_racaciuni@yahoo.com, cod fiscal 4670330. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si Hotararea Consiliului Local al Comunei Racaciuni nr. 09/31.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 385.000 Lei si se aloca astfel: 15.000 Lei pentru domeniul Sportiv, 50.000 pentru domeniul Social, respectiv 320.000 Lei pentru Culte religioase. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Comunei Racaciuni aprobat prin H.C.L. Comuna Racaciuni nr. 14/31.03.2025 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul Comunei Racaciuni: www.comuna racaciuni.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante www.comuna racaciuni.ro sau se poate procura de la sediul Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 13.05.2025, ora 14.00, adresa: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 14.05.2025- 15.05.2025.
PADUREA ÎN PRIMĂVARA ANULUI 2025
28/04/2025 12:31

PADUREA ÎN PRIMĂVARA ANULUI 2025     Regenerarea pădurilor, conservarea si protectia acestora, in scopul dezvoltării lor durabile, constituie principalele activităti ale silvicultorilor i ...

Spitalele ieșene au angajat 14 preoți
28/04/2025 10:22

* BOR organizează concursuri si aprobă candidatii, apoi impune castigătorii in organigrama spitalelor, unitătile medicale plătindu-le salariile * la Iasi, salariul cel mai mare il plăteste Spitalul de Neu ...

34 de radare vor monitoriza traficul din Iași, zi de zi!
28/04/2025 10:21

  Numărul unitătilor care compun sistemul e-Sigur a depăsit, luna aceasta, 700 in intreaga tară, pe drumurile naţionale, ceea ce corespunde, in medie, la 15 asemenea sisteme in fiecare judet! Sistem ...

Amintiri despre... amintiri. Aşa a început fotbalul la Politehnica Iaşi. Scurtă incursiune în istoria clubului
28/04/2025 10:20

  În  urmă cu aproape trei decenii, am ajuns, in urma unei invitaţii, acasă la profesorul Nicolae Popinceanu, pe str.Ibrăileanu. Am petrecut cateva ore in compania distinsului dascăl, care ...

Cafenelele care ne cresc tinerii. Noua socializare în Iași
28/04/2025 09:45

În Iasi, nu se mai cresc copii intre rafturile bibliotecilor sau pe terenurile de sport. Noua generatie isi face majoratul la masa din cafenea, intre un latte cu ovăz si un selfie cu lumina perfectă. Sc ...

Paștele Blajinilor, puntea vie dintre lumi
28/04/2025 09:45

În fiecare primăvară, la opt zile după Învierea Domnului, romanii sărbătoresc un Paste aparte, adanc inrădăcinat in memoria populară: Pastele Blajinilor. Cunoscut si ca Pastele Mortilor, ace ...

La granița dintre lunile muzicii. Giselle și promisiunile lui mai
28/04/2025 09:43

Într-un oras in care fiecare seară pare să aibă propria ei simfonie, Opera Natională Romană din Iasi isi incheie luna aprilie cu un ultim cadou: o invitatie la visare, prin baletul romantic „Gi ...

GALERIE FOTO -- Primăvara Lalelelor la Iași. Un spectacol de culori care nu se teme de nori
28/04/2025 06:22

Nici norii mohorati de sambătă, nici răcoarea pătrunzătoare de duminică nu i-au tinut departe. Oamenii au venit, in valuri cuminti, să umple aleile Grădinii Botanice din Iasi, căutand parcă nu doar fr ...

Alegeri în România, alegeri în Republica Moldova... Zeci de politicieni s-au grăbit să se pozeze cu utilajele de la noul pod peste Prut
27/04/2025 16:38

Moment istoric la Ungheni, Republica Moldova, acolo unde au inceput lucrările la Podul peste Prut, parte a Autostrăzii A8. Este pentru prima dată in ultimii 60 de ani cand peste Prut va fi construit un pod c ...

Mii de persoane au alergat pentru o faptă bună
27/04/2025 16:37

Semimaratonul reprezintă o provocare fizică intensă, intrarea intr-o comunitate de alergători, dar şi  realizarea unei fapte bune. Pe parcursul celor opt ediţii, la Semimaraton au participat 13.350 p ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei