Patru fraţi, condamnaţi pentru un scandal monstru la cârciumă
Dimensiune font:
Patru fraţi din Grajduri (Lunca Cetăţuii) au fost pedepsiţi fiindcă şi-au făcut de cap la cârciumă. Pe 15 noiembrie 2012, Natanael (18 ani), Samuel (25 de ani), Daniel (20 de ani) şi Neculai Bucătaru (31 de ani) au provocat un scandal monstru. Totul a pornit de la faptul că un sătean, folosind telefonul unui amic, a format un număr greşit. La ieşirea din local, autorul apelului a fost atacat de Natanael, care l-a lovit cu pumnul în faţă. Pe moment, bărbatul a fost pus pe fugă de săteni, însă s-a întors după o vreme, împreună cu fraţii săi. Natanael era înarmat cu o furcă, Neculai - cu un par, Samuel - cu o secure, iar Daniel - cu un cuţit. Daniel U. a încercat să-i oprească, însă a fost înţepat cu furca. Apoi, omul a fost urmărit de Neculai, dar a reuşit să pareze lovitura de par cu mâna şi să se refugieze în magazin.
Neculai a sărit atunci pe Dumitra N., care a scăpat de lovitura de par, dar nu şi de cea de furcă a lui Natanael. Cel din urmă a agăţat cu unealta cântarul electronic, trei pâlnii şi o găleată, care s-au spart. Ceilalţi săteni care se aflau în bar au vrut să fugă, dar au fost opriţi de Natanael, care i-a lovit cu furca. Daniel a rămas de pază la uşă, cu cuţitul. Până la urmă, cum Dumitra leşinase, fraţii au plecat.
Acum, Natanael şi Neculai au fost condamnaţi de magistraţii Judecătoriei la câte un an şi şase luni de închisoare cu suspendare, iar Daniel şi Samuel - la câte 8 luni cu suspendare. (Ştefana Czeller)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau