Poliţiştii locali, din ce în ce mai puţini
Dimensiune font:
Statul de funcţii al Poliţiei Locale a fost modificat în şedinţa ordinară de Consiliul Local de ieri, prin transformarea unui număr de 17 funcţii publice de referent şi poliţist local, ca urmare a promovării concursului de avansare în clasă. „Întrucât, pentru moment, posibilităţile de stimulare a poliţiştilor locali sunt extrem de limitate, s-a încercat încurajarea salariaţilor prin modalităţile legale de dezvoltare a carierei profesionale, ce oferă motivare atât pentru majorarea veniturilor salariale ale personalului, cât şi prin noile oportunităţi de evoluţie în carieră. Astfel, luna trecută, la nivelul Poliţiei Locale a fost organizat un concurs de promovare în clasă. Organizarea acestuia este argumentată ca fiind atât o îndatorire legală a angajatorului, cât şi o recunoaştere a eforturilor intelectuale şi chiar financiare ale funcţionarilor publici care au finalizat studii superioare”, a declarat Alexandru Hordilă, directorul executiv al Poliţiei Locale Iaşi. Dintr-un efectiv total de 309 poliţişti locali prinşi în organigrama de anul trecut, prevederile legislative apărute recent au determinat reducerea numărului acestora la limita maximă de 304 posturi aprobate pentru acest an. Din cele 304 posturi, 296 sunt funcţii publice – 17 funcţii publice de conducere şi 279 funcţii de execuţie, şi 8 posturi de personal contractual, din care un post de conducere şi 7 de execuţie. (Nelu Păunescu)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau