PSD şi Portariuc, conferinţă despre problemele mari de la Judeţean
Dimensiune font:
Social-democraţii botoşăneni au susţinut o conferinţă de presă în care au dezbătut problemele mari întâlnite la proiectul de reabilitare a Spitalului Judeţean de Urgenţă „Mavromati”. Paul Pavăl, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, şi primarul Ovidiu Portariuc au tras semnale de alarmă cu privire la pericolul de a se opri proiectul de reabilitare a Judeţeanului.
Vicepreşedintele Pavăl a spus că ar mai trebui aproape 6 milioane de lei în plus pentru lucrările suplimentare efectuate la Judeţean de către firmele care au câştigat licitaţia dar şi pentru reabilitare spălătoriei şi bucătăriei. „Au apărut lucrări suplimentare, este vorba şi despre lucrări necesare a fi finalizate. Constructorul este pus în imposibilitatea de a continua lucrările din luna septembrie. Au fost lucrări neprevăzute la proiectare pentru că a fost făcut un proiect din birou, de către o firmă din Bucureşti. Am înţeles că s-a discutat cu proiectantul şi a început să colaboreze", a declarat Paul Pavăl.
Primarul Ovidiu Portariuc a cerut şi el ca la Judeţean să se facă toate eforturile necesare pentru a se înlătura problemele apărute la proiectul de reabilitare de 14 milioane de euro. „E bine ca la CJ să se mişte lucrurile puţin mai repede pentru a nu risca consecinţe nedorite. Nu mă surprinde faptul că s-au făcut lucrări de mântuială pentru că şi în municipiu străzile crapă. Tot la proiectare e şi problema la noi”, a spus Portariuc.
Contactat telefonic, preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu a spus că nu ştie de ce a făcut Paul Pavăl, vicepreşedintele social-democrat al CJ-ului, declaraţii prin care avertiza că lucrările de modernizare a Spitalului Judeţean ar fi în pericol. „Domnul vice face confuzii. Nu există niciun pericol la proiectul Spitalului Judeţean. Proiectul se derulează în condiţii normale, lucrările sunt în grafic, nu avem datorii la constructor. Nu ştiu de ce a spus că există pericolul să se sisteze lucrările. Sunt nişte lucrări nespecificate în proiect, dar le vom analiza, vom vedea cât costă şi le vom scoate la licitaţie, iar constructorul le va face pe banii săi şi îi va primi la anul", a precizat Ţurcanu.
Alina Caliniuc
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau