Reptile periculoase la Piatra Neamţ
Dimensiune font:
În perioada 19 septembrie-31 octombrie, la Muzeul de Ştiinţe Naturale va putea fi vizitată o inedită expoziţie de târâtoare. Colecţia cuprinde 75 de specii provenite din diverse regiuni ale globului, cele mai multe din zona tropicală.
Expoziţia de reptile vii, deschisă ieri, oferă publicului exemplare din cele mai periculoase specii din lume. Vizitatorii pot vedea taipan, mamba neagră, mamba verde, vipere africane, cobre, şerpi cu clopoţei, pitoni, boa, anaconde, ţestoase, şopârle, tarantule, caiman etc. Colecţia aparţine arădeanului Florin Sârbu, care a mărturisit că este pasionat de reptile încă din copilărie.
„În general, îmi plac toate animalele, dar am avut o atracţie mai mare pentru reptile. De aproape 16 ani, adun specii exotice şi am reuşit să realizez o colecţie frumoasă”, a spus Florin. Durata de viaţă a unor reptile este cuprinsă între 20 şi 40 de ani.
Florin Sârbu cumpără animalele de la târgurile din străinătate, iar colecţia expusă la Muzeul de Ştiinţe Naturale Neamţ are o valoare de câteva zeci de mii de euro. Expoziţia va putea fi vizitată până la sfârşitul lunii octombrie. Preţul unui bilet este 5 lei pentru adulţi şi 3 lei pentru copii.
Ingrid Ciofoaia
„Copiii sunt foarte încântaţi şi entuziasmaţi de această expoziţie exotică. Adulţii sunt mai temători, având în vedere că există atâtea poveşti cu şerpi, reptile. Dar sunt doar legende” - Florin Sârbu, proprietarul colecţiei
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau