S-a prelungit termenul de depunere a dosarelor pentru locurile de parcare la Fălticeni
Dimensiune font:
Municipalitatea fălticeneană a prelungit, până pe data de 31 ianuarie, termenul pentru depunerea documentelor necesare la atribuirea locurilor în parcările de reşedinţă din municipiu. Repartizarea se va face în baza Regulamentului de atribuire a locurilor de parcare în municipiul Fălticeni, aprobat de Consiliul Local Fălticeni în data de 28 noiembrie 2012.
Potrivit procedurii de atribuire/licitaţie a locurilor de parcare de reşedinţă, solicitanţii vor depune la Primăria municipiului Fălticeni o cerere, documente privind domiciliul (copie BI/CI, actul de proprietate/folosinţă a apartamentului (vânzare–cumpărare, donaţie, închiriere etc.), copie după certificatul de înmatriculare a autovehiculului deţinut în proprietate sau în folosinţă, documente privind dreptul de folosinţă a autovehiculului (contract de leasing, contract de comodat) după caz, dovada achitării la zi a impozitelor şi taxelor locale, a amenzilor şi a cotelor de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de proprietari. Până acum au fost depuse la Primăria Fălticeni circa 1.000 de cereri, în municipiu fiind inventariate 1.753 de locuri de parcare. Parcările de reşedinţă vor fi destinate utilizării de proprietarii/locatarii imobilelor, între orele 15.00-08.00. În parcările de reşedinţă se vor atribui locuri de parcare numai proprietarilor/deţinătorilor de autovehicule cu masa maxim autorizată de până la 3,5 tone. Procedura de atribuire/licitaţie se va realiza de o comisie constituită prin dispoziţia primarului municipiului Fălticeni, pe asociaţii de proprietari. Tariful stabilit pentru un loc de parcare este de 120 de lei/an/loc de parcare.
Irina Bucşinescu
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau