Școala de Vară din Iași: Limbi străine și abilități esențiale pentru viitor
Dimensiune font:
Părinții din Iași își pot înscrie copiii la un program de activități de vară care îmbină dezvoltarea lingvistică cu activități pentru însușirea abilităților de viață.
Școala de Vară ediția 2025 aduce un concept nou în Iași și propune explorarea abilitaților de viață în contexte educative care sprijină dezvoltarea fizică, mentală și emoțională̆ a copilului, începând cu vârsta de 4 ani. Programul este gândit cu trei săptămâni de curs pentru copiii între 4-8 ani și două săptămâni pentru copiii de 9-14 ani, iar adolescenții pot alege să se pregătească pe durata verii pentru a obține diploma IELTS, care le va permite să se înscrie la o universitate din străinătate.
Școala de Vară organizată în perioada 30 iunie-29 august la centrul lingvistic Twinkle Star include pentru cei mici nu doar engleză și germană distractivă, cu jocuri, cântece și povești, artă și creație, timp de joacă în interior și exterior, ci și mișcare, jocuri de rol, noțiuni de bază de educație financiară și rutieră, bune maniere și exerciții pentru o postură corporală corectă. Se poate opta pentru program Luni-Vineri, 08:00-13:00 sau 09:00-12:00, iar pentru copiii între 6-8 ani, în urma solicitărilor, a fost introdusă și varianta de program lung: 08:00-17:00.
Adolescenții care se înscriu la Școala de Vară pot exersa cunoștințele de limba engleză prin jocuri în echipă, activități tip „escape room” și pot opta și pentru noul curs în cadrul căruia au provocarea de a descifra coduri.
Cursurile sunt concepute în așa fel încât cursanții să dobândească mai multă încredere să comunice în limbi străine și să asimileze noțiuni care îi ajută să-și pună în valoare abilitățile lingvistice în orice context: acasă, la școală, în vacanțe.
Pentru limba engleză, cursurile de vară sunt structurate pe cinci niveluri de dificultate, în funcție de vârstă: Tiny Stars (4 - 6 ani), Little Stars (6 - 8 ani), “Lock and Key Detective Agency” (9-11 ani), Escape the Classroom (12-14 ani), Pregătire IELTS (14-18 ani). Pentru limba germană, cei interesați pot opta pentru nivelul care li se potrivește cel mai bine: curs de limba germană pentru începători – „Lego, Deutsch, Start!” (5-9 ani), „Start Sprechen! A1-A2” (10-14 ani) sau „Germană Start – Intensiv Începători” (10-14 ani).
În această perioadă, cei care rezervă un loc la Școala de Vară beneficiază de promoția “Early Bird” valabilă până pe 13 aprilie, cu reduceri între 24%-43%, în funcție de cursul ales și durata acestuia - un modul pentru copiii între 4-8 ani este alcătuit din 3 săptămâni, însă se poate participa și parțial - 1 sau 2 săptămâni. Puteți consulta informațiile despre ce oferă fiecare curs de vară și realiza înscrierea aici: https://twinklestar.ro/scoala-de-vara/.
Școala de Vară este un proiect educațional dezvoltat și perfecționat pe parcursul a 16 ani de Twinkle Star, desemnat în ultimii șase ani consecutivi “Gold Preparation Centre” de către Cambridge Assessment English ‒ departamentul de examene din cadrul Universității Cambridge din Marea Britanie.
„Școala de Vară oferă copiilor ocazia de a învăța o limbă străină într-un mediu relaxat, unde își dezvoltă încrederea în sine și își valorifică abilitățile. Vacanța de vară devine astfel un prilej ideal pentru a învăța și a progresa, fără constrângeri. Cu sprijinul partenerilor educaționali care s-au alăturat inițiativei noastre copiii descoperă și activități noi anul acesta și se bucură de un cadru informal care le aduce satisfacții,” a declarat prof. Diana Dîrvariu, coordonatorul ediției 2025 a proiectului Școala de Vară.
Părinții ieșeni sunt invitați să consulte programul Școlii de Vară și să aleagă cursul potrivit pentru copilul lor pe site-ul centrului lingvistic Twinkle Star: www.twinklestar.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau