Start în afaceri cu 1.000 de lei
Dimensiune font:
* cine spune că pe timp de criză nu se pot începe business-uri se înşeală * la fel şi cei care cred că în lumea întreprinzătorilor te poţi lansa doar dacă ai foarte mulţi bani * crescătorii de prepeliţe demonstrează că pot face profit investind sume modice
1.000 de lei, de atât ai nevoie ca să începi o afacere cu prepeliţe. Pentru început este nevoie de un spaţiu nu foarte mare, de o volieră şi de minimum 50 de păsări. Pe un metru pătrat se pot creşte până la 120 de prepeliţe, dar este bine să nu depăşim 70-80 de păsări/m² ceea ce înseamnă că un începător ar putea valorifica un coridor sau un balcon, de exemplu. Lucrurile se pot complica atunci când vorbim despre asigurarea condiţiilor de creştere. „Prepeliţele nu sunt pretenţioase, dar au nevoie de câteva lucruri importante. O temperatură relativ constantă, umiditate corespunzătoare, lumină şi linişte. O atenţie specială trebuie acordată incubării ouălor şi îngrijirii puilor”, a atras atenţia Diana Gălăţanu, medic veterinar din Vaslui care are în grijă şi astfel de „pacienţi”. Aşadar, spaţiu, o volieră (în jur 350 de lei), măcar 50 de păsări (8 lei/bucata), furaje (în jur de 200 de lei) şi uite că se poate pune pe picioare o afacere. Sigur, dacă există suficientă motivaţie. Greutăţile ar putea apărea, ca în cazul oricărui produs, la desfacere, când începi să cauţi clienţi, dar sunt suficienţi crescători în Moldova care au dovedit că se poate.
Păsărarul din Humuleşti
Nicu Sechelariu (53 de ani) din Târgu Neamţ a început să crească prepeliţe în urmă cu şapte ani. Din cauza unor probleme de sănătate, a fost nevoit să renunţe la locul său de muncă şi a căutat o ocupaţie care să-i aducă şi un venit. Ajutat de familie, a amenajat o crescătorie pe malul râului Ozana, la aproximativ 500 de metri de Casa Memorială a lui Ion Creangă, din Humuleşti. „Dacă la început a fost aşa, ca o glumă, acum a devenit o afacere serioasă. Am aproximativ 2.000 de păsări şi foarte mult puiet. Avem comenzi din toată ţara, am primit cereri din străinătate pentru ouă”, a spus Nicu Sechelariu. Cât priveşte strategia, fiecare îşi face propriul plan pentru a putea rezista pe piaţă. „Afacerea merge bine, câştigurile nu sunt extraordinar de mari, însă eu sunt satisfăcut de munca mea”, a spus Nicu Sechelariu.
Clienţi fideli în străinătate
Ioan Buzduga locuieşte în oraşul Vicovu de Sus, unde şi-a pus pe roate o afacere de familie. Împreună cu soţia lui creşte prepeliţe, iar în ferma amenajată lângă casă sunt 1.500 de păsări. „În Franţa şi Elveţia sunt la mare căutare, inclusiv ouăle. Cred că această afacere va merge şi în România”, a declarat Ioan Buzduga. El a început cu 100 de ouă şi cu un incubator. În timp, proiectul s-a dezvoltat. „Am comenzi din Ucraina, Serbia, Muntenegru, Slovenia, unde am clienţi permanenţi. Am câştigat încrederea oamenilor şi ei mă caută. Cea mai mare parte a ouălor a preluată de mai multe reţele de magazine, care le vând în Vicovu de Sus, Rădăuţi şi în municipiul Suceava”, a spus Ioan Buzduga.
O prepeliţă ajunge la maturitate în numai 5 săptămâni, când începe ouatul. În cazul unor condiţii optime de mediu şi hrană, productivitatea ajunge la circa 90%. În cazul unei crescătorii cu 500 de capete, producţia zilnică poate fi de 450 de ouă. Costurile de producţie sunt foarte mici fiindcă prepeliţa consuma foarte puţină hrană (25 grame într-o zi), iar întreţinerea lor nu este scumpă. Crescătorii valorifică atât ouăle, cât şi carnea. (Grupaj coordonat de Maura Anghel)
Ouăle de prepeliţă japoneză şi franceză sunt căutate pentru că ajută la tratarea bolilor digestive- ulcer gastric şi duodenal, bolilor hepatice, renale sau alergice. O cură cu ouă de prepeliţă este indicată şi în terapia bolilor cardiace, creşte imunitatea organismului.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Comentarii
stefan
Aug 06, 2013
articolul contine unele erori si cred ca ar fii bine sa ne documentam inainte de a publica asa ceva. prepelita ajunge la maturitate la 6 saptamani si nu 5, la 500 de prepelite daca scoti 400 de oua/zi esti fericit asta inseamna 80% productie daca respecti modul de crestere si hranire. afacerea costa 1.000 de lei pentru inceput? sigur, poate costa atat, dar nu o poti clasifica la categoria afaceri. am o crescatorie de prepelite in bucuresti. daca vrei sa stii cati bani iti trebuiesc sa incepi o afacere cu prepelite, ti-am pregatit acest articol: http://www.pprepelite.ro/cati-bani-iti-trebuiesc-sa-incepi-o-afacere-cu-prepelite/
Adauga comentariul tau