Taxele şi impozitele nu se măresc la Botoşani
Dimensiune font:
Primarul Ovidiu Portariuc a declarat că taxele şi impozitele locale nu vor fi indexate în acest an. Edilul municipiului a precizat că acum are baza legală pentru a menţine neschimbat nivelul taxelor, după ce în urmă cu două zile Guvernul a adoptat Ordonanţa de urgenţă nr. 1, prin care decizia de indexare cu 16,05% a impozitelor locale a fost lăsată la latitudinea autorităţilor locale şi nu mai constituie o măsură obligatorie cum prevedea anterior Codul Fiscal. Chiar dacă mai multe administraţii din ţară au decis deja aplicarea indexării, primarul Portariuc susţine că o astfel de măsură ar descuraja investitorii. „Suntem într-o perioadă în care prioritatea noastră este crearea de noi locuri de muncă, iar dacă vrem să vină investitori la noi în oraş trebuie să le oferim un cadru fiscal cât mai prietenos. Deci îmi menţin decizia de anul trecut: cel puţin în 2013 nu vom majora taxele locale, nici pentru agenţii economici, nici pentru persoanele fizice. Am traversat o perioadă grea de austeritate, iar o nouă majorare ar fi fost greu de suportat de mulţi dintre botoşăneni”, a spus Portariuc.
Înainte de emiterea OUG nr. 1, Codul Fiscal prevedea obligaţia Executivului de a majora taxele şi impozitele locale o dată la trei ani, urmând ca autorităţile locale să aplice indexarea echivalentă cu rata inflaţiei înregistrată în acest interval. Astfel, pentru 2013, dările locale ar fi trebuit să fie majorate automat cu 16,05%. În urma ordonanţei adoptată miercuri de Guvern, autorităţile locale pot însă decide dacă vor aplica sau nu această majorare.
Alina Caliniuc
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau