Ţigări de contrabandă descoperite de poliţişti în Vama Albiţa
Dimensiune font:
Poliţiştii de frontieră vasluieni au întocmit dosar penal unui cetăţean român pentru că a încercat să introducă în ţară, a doua oară în decurs de un an de zile, prin Punctul de Trecere al Frontierei (PTF) Albiţa, ţigări de contrabandă ascunse în bagajele proprii.
În data de 4 aprilie, pe sensul de intrare în ţară din PTF Albiţa, s-a prezentat pentru executarea formalităţilor de control pentru trecerea frontierei, în calitate de şofer al unui microbuz, cetăţeanul român Ion S., în vârstă de 26 de ani. În baza profilului de risc existent s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra persoanei şi autovehiculului, ocazie cu care echipa comună de control formată din poliţişti de frontieră şi inspectori vamali a descoperit, ascunse şi nedeclarate în bagajul personal al şoferului, 2.200 ţigarete de diferite mărci, cu timbru de acciză Republica Moldova, în valoare totală de 490 lei.
Întrucât aceeaşi persoană a mai fost depistată în luna iunie a anului trecut, la intrarea în municipiul Huşi, transportând cantitatea de 316 pachete ţigări de diferite mărci, ascunse şi nedeclarate în bagajele personale, lui Ion S. i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Huşi, cu propunerile legale.
Alte 2.200 ţigarete de diferite mărci, cu timbru de acciză Republica Moldova, în valoare totală de 490 lei, au mai fost descoperite şi în ziua de 3 aprilie, în jurul orei 23.00, ascunse şi nedeclarate în bagajul personal al cetăţeanului român Nicolae C., în vârstă de 58 de ani, pasager într-un autocar aflat pe sensul de intrare în ţară din PTF Albiţa. Autoritatea vamală a luat măsura sancţionării contravenţionale a lui Nicolae C. cu o amendă în valoare de 5.000 lei. Cei doi cetăţeni români au rămas fără ţigări, întreaga cantitate fiind ridicată în vederea confiscării de autoritatea vamală.
Simona Pop
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau