Ţigări de contrabandă descoperite la Ştefăneşti
Dimensiune font:
* marfa era ascunsă în portbagaj, sub o pătură, în două huse pentru articole de pescuit * contrabandiştii sunt cercetaţi penal
Doi tineri din Ştefăneşti au fost prinşi, miercuri, în timp ce transportau peste 600 de pachete de ţigări de contrabandă. Ei au fost opriţi de oamenii legii în trafic, pe strada Petru Rareş din localitatea Ştefăneşti. Autoturismul era condus de Alin Ionel A., de 30 de ani, din localitatea Stânca, oraşul Ştefăneşti. Pe bancheta din spate a autoturismului se afla şi Ovidiu C., de 24 de ani, din aceeaşi localitate. În urma verificării autoturismului, în portbagaj, sub o pătură, au fost identificate două huse pentru articole de pescuit, în care se afla cantitatea totală de 12.560 ţigarete, adică 628 de pachete de provenienţă Republica Moldova. „Întrucât niciunul dintre cei doi bărbaţi nu a putut prezenta documente justificative pentru cantitatea de ţigări transportată, faţă de aceştia au fost întocmite acte procedurale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia, cauza urmând a fi soluţionată procedural”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Botoşani, Daniela Gheorghiescu.
Cantitatea de ţigări identificată, în valoare de aproximativ 5.600 lei, a fost ridicată în vederea confiscării.
Alina Caliniuc
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau