Tragedie în Bacău. A murit STRIVIT de roata combinei, după ce a alunecat sub utilaj
Dimensiune font:
Un bărbat în vârstă de 52 de ani din comuna băcăuană Sascut a murit strivit de roata combinei pe care o conducea pe un lan de porumb, după ce a alunecat sub utilaj în timp ce maşina mergea.
Bărbatul a ajuns în stare gravă la spital şi a fost băgat de urgenţă în operaţie, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa, suferind multiple leziuni interne, care au provocat decesul.
Deşi era în stare foarte gravă, bărbatul a apucat să le spună medicilor cum s-a produs accidentul.
Omul lucra la recoltatul porumbului când tocătorul utilajului a dat semne că nu funcţionează normal. Bărbatul a vrut să verifice funcţionarea acestuia fără a opri din mers combina. El a ieşit din cabină pe scara maşinii, dar s-a dezechilibrat şi a căzut sub utilaj, roata masivă a combinei trecând peste trupul său.
rtv.net
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau