TUIASI va dezvolta un centru de cercetare a combustibilului viitorului, alături de Volkswagen, Toyota şi Daewoo

Dimensiune font:

| 31-01-2020 21:12

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi este în discuţii avansate cu mai multe concerne auto din Asia şi din Europa pentru a putea dezvolta un centru de mari dimensiuni de „Hidrogen Storage”. Astfel, cercetătorii universităţii pot contribui la cercetarea de vârf din industria automotive pentru a identifica cea mai viabilă şi sustenabilă sursă de propulsie cu emisii zero pentru autovehicule.

În acest sens, săptămâna trecută, o echipă de la Volkswagen, condusă de un responsabil cu cercetarea şi dezvoltarea pe noile tehnologii, Arne-Christian Voigt, a vizitat Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi, Facultatea de Mecanică, pentru a vedea progresele făcute de cercetătorii ieşeni în acest domeniu. Acestora le-au fost prezentate două prototipuri de vehicule propulsate cu hidrogen stocat într-o serie de tuburi capilare, o bicicletă şi o trotinetă. Tehnologia de stocare este brevetată de compania Clean Energy Systems, o companie multinaţională, pe baza unei cercetări desfăşurate de profesorul Dan Eliezer, de la Ben-Gurion University of Negev, Israel, care este şi Doctor Honoris Causa al Politehnicii ieşene şi un vechi partener al universităţii. Astfel, la Iaşi a venit atât o delegaţie a Volkswagen, cât şi a Clean Energy, împreună cu profesorul Dan Eliezer. „Cei de la Volkswagen au aflat ce facem, ne-au contactat prin profesorul din Israel şi au cerut să vină să vadă, iar reacţia din urma filmuleţelor făcute cu trotineta şi bicicleta propulsată cu hidrogen şi a ideilor noastre de cercetare şi dezvoltare a fost de ce nu ne-am cunoscut mai de demult? Urmează o discuţie cu conducerea companiei Volkswagen pentru a veni să finanţeze acest program de cercetare la Iaşi. Vrem să amenajăm o hală specială în spatele Facultăţii de Mecanică, toată cercetarea va fi concretizată la noi, unde va fi un centru de Hidrogen Storage, care va fi finanţat atât de universitate, cât şi de compania Clean Energy Systems, în principal, şi apoi individual de la diversele concernuri auto din lume. Până acum şi-au arătat interesul, pe lângă Volkswagen, şi Toyota şi Daewoo”, a declarat prof. univ. dr. ing. Corneliu Munteanu, de la Facultatea de Mecanică, coordonatorul proiectului.

Raţiunile care au stat în spatele începerii acestor cercetări la Iaşi, explică profesorul Corneliu Munteanu, sunt cele legate de faptul că, aşa cum arată în momentul de faţă, industria auto concentrată pe maşini electrice nu este una sustenabilă, iar viitorul în materie de combustibil auto, susţine acesta, va fi hidrogenul. „Soluţia electrică nu este fezabilă pentru o producţie generală. Dacă Volkswagen ar vrea mâine să îşi treacă toată producţia pe maşini electrice nu ar exista suficient cadmiu în lume ca să fie produse bateriile de care au nevoie. Iar atunci când aceste baterii vor expira, s-ar putea ca poluarea din urma depozitării să fie mai mare decât cea de astăzi, cu hidrocarburile, fiindcă nu pot fi reciclate. De aceea, există un mare interes astăzi pentru hidrogen din partea tuturor concernelor auto din lume”, a mai precizat prof. dr. Corneliu Munteanu.

Problema cea mai mare a hidrogenului, explică profesorul, este aceea că este foarte volatil şi poate exploda, provocând daune totale. De aceea este folosită tehnologia brevetată de compania Clean Energy Systems, în care hidrogenul este înmagazinat într-o serie de tuburi capilare de sticlă, de puritate mare, care are proprietăţi de rezistenţă mai mare şi decât a multor oţeluri, putând suporta şi o presiune de 800 de bari. Tuburile capilare sunt foarte mici, de dimensiunea unor fire de păr, care arată ca nişte ţevi, iar într-un tub care are dimensiunile unui creion sunt 30.000 de fire pline cu hidrogen ce este introdus astfel la o presiune foarte mare, într-un spaţiu mic. „Nu va exploda la impact pentru că materialul nu se distruge. Eventual vor fi distruse câteva capilare şi va fi eliberată o cantitate infimă de hidrogen, care nu poate produce o explozie”, a punctat prof. univ. dr. ing. Corneliu Munteanu.

Spre exemplu, bicicleta cu motorul alimentat cu hidrogen pe care au dezvoltat-o cei de la TUIASI are o autonomie la un plin de până la 80 de kilometri. Laura RADU

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

FIVE Administration S.P.R.L, vinde prin licitatii publice utilaje agricole, al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza in perioada 27.03.2025 -30.04.2025 inclusiv, orele 09:00 -19:00, licitatii publice cu strigare in vederea valorificarii urmatoarelor active mobiliare aflate in patrimoniul debitoarei, dupa cum urmeaza: 1. Utilaje agricole conform lista nr. 1 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in perioada 27.03 -01.04.2025, termen-limita inscriere: 26.03.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 08.04 -11.04.2025, termen-limita inscriere: 07.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 3 in perioada 17.04 -22.04.2025, termen-limita inscriere: 15.04.2025, ora 16:00. 2. Utilaje agricole conform lista nr. 2 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in data de 02.04.2025, termen-limita inscriere: 01.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in data de 14.04.2025, termen-limita inscriere: 11.04.2025, ora 16:00; -Licitatia nr. 3 in data de 23.04.2025, termen-limita inscriere: 22.04.2025, ora 12:00. Doar pentru Pachet Bunuri Mobile Nr. 4 -Licitatia nr. 4 in data de 30.04.2025, termen-limita inscriere: 29.04.2025, ora 12:00. Licitatiile nr. 2, nr. 3, respectiv 4 se vor organiza doar pentru bunurile care nu s-au vandut la licitatiile anterioare. Bunurile supuse valorificarii, datele si orele fiecarei licitatii, precum si pretul de pornire la fiecare licitatie se regasesc in listele de bunuri pentru fiecare Pachet si pot fi solicitate Administrator ului judiciar, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Persoanele interesate au obligatia de vizionare a activelor, cu instiintarea prealabila a Administrator ului judiciar si numai dupa achizitionarea caietului de sarcini. Licitatiile se vor desfasura in perioada mentionata exclusiv online, prin intermediul platformei: www.licitatii -unpir.ro, aceasta presupunand crearea unui cont de participant si validarea acestuia de catre administratorul platformei. Toate detaliile referitoare la modalitatea de participare prin intermediul platformei online mentionate anterior se regasesc in cuprinsul Caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor si a semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Pretul Caietului de sarcini este 119 Lei (TVA inclus) si poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Termenele-limita pentru transmiterea documentatiei de participare la licitatie sunt mentionate mai sus pentru fiecare set de licitatii, aceasta urmand a fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five -advisory.ro. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice (whatsapp /mms etc.) nu vor fi luate in considerare. Vizionarea activelor se va face numai in baza unei programari prealabile, la societatea Agrocomplex Barlad S.A, pe adresa de e-mail: office@agro-complex.ro sau la numarul de telefon: 0744.950.751 -Petru Maximiuc, numai dupa achizitionarea Caietului de sarcini. Informatii privind achizitionarea Caietelor de sarcini pot fi obtinute pe e-mail: vanzari@five -advisory.ro.
Comuna Tasca, judetul Neamt,  concesioneaza o parcela de 3.226mp, in intravilanul comunei Tasca 1.Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, email: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2.Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: o parcela de 3.226mp, nr.cadastral- 51842, CF-51842, situata in intravilanul comunei Tasca, sat Tasca, F.N., apartine domeniului privat al Comunei Tasca, conform H.C.L.Tasca nr.21/27.02.2025 si O.U.G.nr. 57/03.07.2019. 3.Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2.Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism, din cadrul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt.Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar, la Casieria Comunei Tasca. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.04.2025, ora 12.00. 4.Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 29.04.2025, ora 09.00. 4.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 4.3.Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un exemplar original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5.Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 29.04.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 6.Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr.8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7.Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 17.03.2025.
FIVE Administration S.P.R.L.,  vinde prin licitatie publica bunurile: cladire 2 camere -Volanschi; „Ferma Coroiesti” ; „Ferma Docaneasa” si bunuri mobile ce le deservesc. FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, Judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza 4 licitatii publice cu strigare, in vederea valorificarii urmatoarelor active aflate in patrimoniul debitoarei, astfel: in datele de 27.03.2025, 03.04.2025, 10.04.2025 si 17.04.2025, de la orele: Ora 12:00: Cladire 2 Camere -Volanschi- Pret pornire: 1.595,94 Lei; Ora 13:00: Proprietate imobiliara „Ferma Coroiesti” si bunuri mobile ce o deservesc, valorificate „in bloc”- Pret pornire: 77.090,64 Lei; Ora 14:00: Proprietate imobiliara- „Ferma Docaneasa” si bunuri mobile ce o deservesc, valorificate „in bloc”- Pret pornire: 117.805,79 Lei. Orele anuntate pentru fiecare Activ se respecta pentru fiecare zi in care se vor organiza licitatii. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Activele pot fi vizionate prin programare prealabila dupa achizitionarea caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor, la pretul de 3.570 Lei (TVA inclus) pentru fiecare Activ in parte, mai putin pentru Activul-„Cladire 2 Camere -Volanschi” pentru care Caietul de sarcini are pretul de 595 (TVA inclus) si ulterior, semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Caietul de sarcini poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five- advisory.ro. Licitatia va avea loc la sediul Five Administration S.P.R.L. din Bucuresti, Str. Romulus nr. 23, sector 2 sau prin corespondenta / videoconferinta, dupa cum va decide Administratorul judiciar de la caz la caz. Documentatia de participare la licitatie va fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five- advisory.ro, pana cel tarziu cu o zi inainte de data fiecarei licitatii, ora 16:00. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice nu vor fi luate in considerare. Informatii suplimentare privind activele si pentru vizionarea activelor pot fi obtinute la nr. 0744.950.751 sau e-mail: office@agro- complex.ro.
SUBSCRISA Five Administration SPRL, in calitate de Administrator judiciar al debitoarei R-Agro Falciu SA -in reorganizare, organizeaza in perioada 16.04 -09.05.2025 inclusiv, orele 09:00 -19:00, licitatii publice cu strigare in vederea valorificarii urmatoarelor active mobile aflate in patrimoniul debitoarei, dupa cum urmeaza: -Utilaje agricole lista nr. 1 -pret de pornire peste 9.000 Lei (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza licitatii: -Licitatia nr. 1 in perioada 16 -17.04.2025, termen-limita inscriere: 15.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 29 -30.04.2025, termen-limita inscriere: 28.04.2025, ora 12:00; Licitatia nr. 3 in perioada 07 -08.05.2025, termen-limita inscriere: 06.05.2025, ora 12:00. -Utilaje agricole lista nr. 2 -pret de pornire sub 9.000 Lei (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza licitatii: -Licitatia nr. 1 in perioada 17 -23.04.2025, termen-limita inscriere: 16.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 30.04 -02.05.2025, termen-limita inscriere: 29.04.2025, ora 12:00; Licitatia nr. 3 in perioada 08 -09.05.2025, termen-limita inscriere: 07.05.2025, ora 12:00. Bunurile supuse valorificarii, datele si orele fiecarei licitatii, precum si pretul de pornire la fiecare licitatie se regasesc in listele de bunuri pentru fiecare Pachet si pot fi solicitate Administratorul ui judiciar, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Preturile de pornire ale licitatiilor nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Persoanele interesate au obligatia de vizionare a activelor, cu instiintarea prealabila a Administratoru lui judiciar si numai dupa achizitionarea caietului de sarcini. Licitatiile se vor desfasura in perioada mentionata exclusiv online, prin intermediul platformei: www.licitatii -unpir.ro, aceasta presupunand crearea unui cont de participant si validarea acestuia de catre administratorul platformei. Toate detaliile referitoare la modalitatea de participare prin intermediul platformei online mentionate anterior se regasesc in cuprinsul Caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor si a semnarii unui Angajament de confidentiali tate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Pretul Caietului de sarcini este 595 Lei (TVA inclus) pentru bunurile care au pret de pornire peste 9.000 Lei si de 119 Lei (TVA inclus) pentru bunurile care au pret de pornire sub 9.000 Lei si poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Termenul-limita pentru transmiterea documentatiei de participare la licitatie este cel mentionat mai sus, aceasta urmand a fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five-advisory.ro. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice (whatsapp /mms etc.) nu vor fi luate in considerare. Vizionarea activelor se va face numai in baza unei programari prealabile, la nr. 0762978187 sau e-mail: office@r-agro.ro si numai dupa achizitionarea Caietului de sarcini.
DNA a descins la IBCV Iași!
10/04/2025 10:19

 Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Iaşi au descins la primele ore ale dimineţii la Institutul de Boli Cardiovasculare (IBCV). Sunt ridicate documente. Sunt percheziţii şi ...

Școala ieșeană, în doliu. S-a stins unul dintre cei mai iubiți dascăli ai Iașului
10/04/2025 10:09

Miercuri, după o viată implinită spre binele celorlalti, s-a stins unul dintre cei mai importanti dascăli ieseni ai ultimelor decenii: profesorul Dumitru Paraială. „Învătător care a construit ...

 Ieșenii, abandonați de autorități, în caz de război!
10/04/2025 10:06

* 1,22%  din cele 760.774 persoane rezidente in judet ar avea asigurat un adăpost in cazul unor bombardamente, de exemplu * dacă scoatem cifrele municipiului resedintă de judet din totalul capacitătii ...

Ca niciodată în ultimii ani, se fac angajări masive în comerţ
10/04/2025 10:06

Veşti bune pentru absolvenţii de facultate, au destule oportunităţi de angajare (94). Se angajează, printre altele,  asistent medical, inginer horticol, consilier juridic, ecomomist, consultant bancar ...

UAT MUNICIPIUL DOROHOI: lansarea proiectului Eficientizarea energetica a clădirilor Secție Materno Infantil și Bloc alimentar spălătorie COD SMIS: 324825
10/04/2025 09:39

 COMUNICAT DE PRESĂ Data: 10 aprilie 2025 Eficientizarea energetică a clădirilor Sectie Materno Infantil si Bloc alimentar spălătorie COD SMIS: 324825

 Lucrările la Podul de peste Prut debutează cu un festival
10/04/2025 08:06

 Romania a emis Autorizatia de Construire pentru Podul de Flori peste Prut de la Ungheni, executia lucrărilor urmand a incepe pe 26 aprilie, cu un festival chiar pe santier. Pe 26 aprilie 2025, in comuna ...

Războiul din CNIR capătă proporții: Urtoi, acuzat de trafic de influență și santaj!
10/04/2025 07:22

După ce au reusit să-l inlăture de la conducerea Consiliului de Administratie al Companiei Nationale de Investitii Rutiere, cei din conducerea institutiei vor mai mult. Asa se face că, pe nepusă masă, Că ...

Un ritual de tundere a opt femei la Mănăstirea Moreni, din județul Vaslui, a stârnit un val de reacții contradictorii pe internet
10/04/2025 07:16

La Mănăstirea Moreni din judetul Vaslui, a avut loc o ceremonie religioasă de tunderea a opt femei, inainte de a deveni călugărite. La prima vedere, poate părea ceva medieval şi misogin. In realitate, es ...

Mii de invenții vor fi expuse în centrul Iașului
09/04/2025 17:46

Peste 600 de invenţii, proiecte de cercetare şi aplicaţii inovative din domenii diverse vor fi expuse, in perioada 8-10 mai, la Euroinvent - European Exhibition of Creativity and Innovation, unul dintre cele ...

Iașul din ilustratele vechi
09/04/2025 17:46

Înainte ca tramvaiele moderne să fasaie silentios prin oras, Iasul vibra in sunetul metalic al tramvaiului portocaliu. Mersul lui legănat si geamurile mari, pline de povesti nerostite, formau o orchestr ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei