Tutun cu paşaport de România
Dimensiune font:
Poliţiştii de frontieră, împreună cu inspectorii vamali din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Iaşi - feroviar, au descoperit în bagajele unei românce, pasageră în trenul accelerat 401 care circula pe relaţia Chişinău-Bucureşti, ascunse şi nedeclarate 14.000 ţigarete, cu timbru de acciză Republica Moldova. În urma unui pont primit, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Iaşi – feroviar au cerut inspectorilor vamali efectuarea unui control amănunţit asupra vagoanelor trenului accelerat 401. În urma controlului a fost descoperită în bagajele personale ale Iuliei M., ascunsă şi nedeclarată, cantitatea de 14.000 de ţigarete marca Hilton Liliac, cu timbru de acciză Republica Moldova. Autoritatea vamală a dispus ridicarea tutunului şi sancţionarea contravenţională a persoanei cu amendă în valoare de 5.000 lei. (A.Hurbea)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau