Un ieșean a fost trimis la închisoare din cauza încăpăţânării
Dimensiune font:
* din cauza faptului că nu a vrut sub nici o formă să plătească 100 lei către Spitalul Orăşenesc Hârlău, 950 lei Spitalului „Sf.Spiridon” din Iaşi, 340 lei Serviciului de Ambulanţă Judeţean Iaşi și 2.000 de lei ca daune morale victimei sale, un ieșean a fost trimis de judecători după gratii, pentru un an şi cinci luni
Sesizările Serviciului de Probaţiune privind revocarea/anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei sunt respinse pe bandă rulantă de către judecătorii puşi să decidă. Principalul motiv îl constituie faptul că e aproape imposibil de dovedit reaua credinţă a condamnatului în ceea ce priveşte plata daunelor.
Excepţiile sunt rarisime, una dintre acestea consemnându-se, zilele trecute, la Judecătoria Hârlău, la 11 luni de la sesizarea făcută de probaţiune şi s-a ajuns la acest deznodământ din cauza încăpăţânării condamnatului Vasile I. din Pârcovaci. Acesta primise, la sfârştiul lui 2017, o pedeapsă de un an şi cinci luni de închisoare cu suspendare şi un termen de supraveghere de doi ani, după ce, în iunie 2016, cotonogise zdravăn un consătean.
În plus, conform sentinţei penale, bătăuşul a fost obligat să plătească 100 lei către Spitalul Orăşenesc Hârlău, sumă reprezentând contravaloarea asistenţei medicale acordate victimei, încă 950 lei Spitalului „Sf.Spiridon” din Iaşi pentru acelaşi motiv şi 340 lei Serviciului de Ambulanţă Judeţean Iaşi, bani reprezentând contravaloarea transportului celui bătut. Iar ca daune morale, Vasile trebuia să achite părţii vătămate Iulian F. suma de 2.000 lei.
Până la momentul emiterii raportului de evaluare (05 martie 2020), condamnatul nu făcuse dovada achitării niciuneia dintre aceste obligaţii.
La termenul de judecată din data de 30 iunie 2020, Vasile a depus la dosarul cauzei chitanţa de plată a cheltuielilor judiciare şi factura de achitare a cheltuielilor către Spitalul „Sf. Spiridon”, iar la termenul din 28 iulie 2020, acesta a mai depus la dosar două chitanţe de plată către Spitalul Orăşenesc Hârlău şi către Serviciul de Ambulanţă Judeţean Iaşi.
Măi rămăseseră cei 2.000 lei ce trebuiau plătiţi lui Iulian, au mai fost de atunci trei termene de judecată, ultimul având loc pe 9 februarie, însă Vasile s-a încăpăţânat şi n-a achitat niciun sfanţ, deşi are un salariu frumuşel. Ori, legea spune că avea obligaţia de a achita integral sumele stabilite de instanţă cu trei luni înaintea expirării termenului de supraveghere.
N-a făcut-o nici la 11 luni după, aşa încât magistraţii de la Judecătoria Hârlău au dispus „executarea în regim de detenţie a pedepsei de un an şi cinci luni închisoare, de către condamnatul Vasile I.”. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau