Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, premiată de METC
Dimensiune font:
Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău a primit Premiul de Excelenţă din partea Ministerului Edcuaţiei şi Cercetării. Este al doilea premiu consecutiv obţinut de către universitatea din Bacău din partea ministerului
Premiul de Excelenţă pentru organizarea celor mai complexe evenimente proprii a fost adjudecat de către Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău. Decernat în cadrul Gala Edumanager organizată de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, premiul reprezintă recunoaşterea şi rezultatul celor nu mai puţin de 70 de evenimente organizate în cursul anului universitar 2013-2014 de către studenţii şi profesorii universităţii din Bacău. „Pe parcursul anului universitar 2013-2014 Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău a organizat un număr de 70 de evenimente, cum ar fi: conferinţe ştiinţifice şi de promovare, conferinţe şi workshop-uri organizate în parteneriat cu diferite instituţii şi ONG-uri, proiecte sociale realizate de către departamentul de consiliere profesorală, la care se adaugă activităţi şi proiecte studentţeşti”, a subliniat prorectorul cu etica și imaginea Universităţii „Vasile Alecsandri”, Cristina Cîrtiţă - Buzoianu. Printre evenimentele pentru care universitatea din Bacău a primit Premiul de Excelenţă se numără şi: „Laboratorul de idei pentru orașul tău” în parteneriat cu Institutul European pentru Democraţie Participativă – Qvorum, 03-04 iunie 2013; Noaptea cercetătorilor – 27 septembrie 2013; Mass-media şi (ne)educaţia tinerilor. S.O.S. Spaţiul public, în parteneriat cu Asociaţia Mutatis Mutandis, 11 octombrie 2013; START-UP Antreprenor în parteneriat cu JCI Bacău, 20-21 noiembrie 2013; Conferinţa „Răul care ne înconjoară. Îl vedem? Îl diagnosticăm? Acţionăm?” susţinută de Academician Solomon Marcus, 02 decembrie 2013; International Study Day organizat în parteneriat de Comisia Fulbright Româno-Americană, British Council, DAAD şi Campus France, cu sprijinul Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău în data de 15 mai 2013 si altele. Universitatea “Vasile Alecsandri” din Bacău a fost premiată şi la prima ediţie a Galei Edumanager cu distincţia “Premiul pentru schimburi şi proiecte internaţionale”.
Sonia PAVELESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau