Vasluienii şi-au achitat taxele şi impozitele
Dimensiune font:
* după ce anul trecut au rămas fără ajutor din partea statului deoarece nu şi-au achitat impozitele către primărie, beneficiarii de sprijin social au intrat în legalitate * aşa se face că la nivel de judeţ puţini sunt cei care nu şi-au plătit la timp dările către autorităţile locale şi care vor rămâne fără bani
Potrivit datelor Agenţiei Judeţene de Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Vaslui anul trecut au rămas fără sprijin financiar pentru că nu şi-au achitat la timp taxele şi impozitele locale 1.317 familii beneficiare de alocaţii de susţinere, 415 de ajutor social, 144 de familii ce primeau indemnizaţii pentru creşterea copilului. În acest an rău platnicii pot fi număraţi pe degetele de la o mână. „În urma datelor primite din teritoriu cu privire la achitarea taxelor şi impozitelor de către beneficiarii de ajutoare sociale putem spune că numărul acestora s-a diminut semnificativ. În tot judeţul sunt doar cinci familii care vor avea drepturile financiare suspendate pentru că nu şi-au achitat aceste obligaţii ”, susţin cei de la AJPIS. Vasluienii sunt de părere că măsurile de constrângere au fost cele care au dat roade. „Democraţie, democraţie dar trebuie făcută şi un pic de ordine. Nu era corect să primească unii bani de la stat şi să aibă în acelaşi timp datori fără număr. Să ştiţi că ar trebui aplicate astfel de măsuri şi în alte domenii că ar fi bine”, ne-a spus un vasluian.
În judetul Vaslui la aceasta ora sunt peste 30.000 de familii care primesc sprijin financiar din partea statului.
Simona Pop
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau