Campanie gratuită de testare HIV-SIDA, la Neamţ
Dimensiune font:
* Direcţia de Sănătate Publică organizează o campanie de testare voluntară şi gratuită * testările se vor face la Sanepid, în perioada 3-14 decembrie, zilnic, între orele 9-14 * recoltarea sângelui se face din deget, iar rezultatul se obţine în 30 de minute
Acţiunea are loc cu ocazia Zilei Mondiale de Luptă împotriva HIV-SIDA, sărbătorite an de an la 1 decembrie. „Avem câteva sute de teste rapide, obţinute de la Ministerul Sănătăţii prin program naţional. Sperăm să vină multă lume pentru a-şi face acest test, pentru că este foarte importantă depistarea precoce a acestei maladii”, a spus dr. Daniela Marcoci, director adjunct al DSP Neamţ.
Sloganul din acest an este „Reducerea până la zero: zero infecţii noi cu HIV, zero discriminări, zero decese prin SIDA”. În judeţul Neamţ, la 30 septembrie 2012 se aflau în evidenţă 400 de cazuri HIV şi SIDA, dintre care 11 cazuri noi depistate în cursul acestui an. În tratament antiretroviral se află 207 de persoane, dintre care 5 copii.
DSP va desfăşura, începând de astăzi, o serie de activităţi pentru marcarea zilei mondiale împotriva HIV-SIDA, respectiv ore de informare şi educare a elevilor de la Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” din Săbăoani, activitate susţinută de dr. Emanuel Nazaritean. Luni, 3 decembrie, în Piaţa 22 Decembrie din Piatra Neamţ va fi susţinută, începând cu ora 14, o campanie stradală de distribuire de pliante de către voluntari- elevi ai Centrului de Studii European Piatra Neamţ- Şcoala Postliceală Sanitară, sub îndrumarea personalului didactic de specialitate.
Ingrid Ciofoaia
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau