Ambasadoarea SUA: Sper să fie eliminate vizele pentru români

2

Dimensiune font:

| 02-06-2023 06:29

Ambasadoarea Statelor Unite ale Americii (SUA) la București, Kathleen Kavalec, a declarat, într-un interviu pentru G4Media, că speră ca în mandatul său să fie eliminate vizile pentru românii care călătoresc în Statele Unite și că anul acesta ar putea fi stabilit un record în ce privește numărul vizelor acordate.

„Sper ca în timpul mandatului meu în România să putem vedea România acceptată în program. Cred că mergem în direcția absolut corectă, așa că sunt optimist în această privință. Ar trebui să mai spun, totuși, că emitem multe vize în acest moment. Marea majoritate a cererilor sunt aprobate”, a spus Kavalec.

Ea a salutat numirea unui coordonator național pentru aderarea României la programul de vize al Statelor Unite ale Americii, precizând că din experiența altor țări precum Polonia sau Croația care au avut astfel de coordonatori aceasta reprezintă o bună practică și care asigură că pașii se realizează în mod rapid.

„După cum am menționat, există câteva părți în acest proces de acceptare în programul de scutire de vize. Prima are legătură cu acordurile privind schimbul de informații, iar noi lucrăm în mod activ la aceste acorduri chiar acum. Și există o serie de reuniuni care au loc. Cred că săptămâna viitoare va avea loc una la Washington pentru a stabili termenii acestor acorduri. Cealaltă parte are legătură cu măsurarea numărului de refuzuri ca procent din vizele emise. Legislația americană are o cerință specifică ca rata de refuz, așa-numita rată de refuz, să fie sub 3 procente”, a mai explicat ambasadoarea SUA.

Alte declarații relevante:

1. Despre lupta anticorupție: „Un lucru pe care l-am observat sau pe care l-am observat eu este o problemă legată de instituția prescripției care este folosită pentru a permite oamenilor care sunt urmăriți penal să fie liberi pentru că timpul se scurge în urmărirea penală. Înțeleg că s-au făcut unele eforturi pentru a încerca să se corecteze această problemă, dar au existat multe cazuri în care oamenii au folosit acest lucru pentru a evita pedeapsa, iar acest lucru trebuie să se schimbe”.

2. Despre discursul promovat de AUR: „Nu este un fenomen doar în România, dar cu siguranță cred că utilizarea acestui tip de retorică divizivă și plină de ură este un pericol pentru orice democrație. Există cred că o minoritate de indivizi încearcă să atragă atenția prin utilizarea acestui tip de retorică. Să sperăm că societatea este suficient de rezistentă pentru a nu permite ca acest tip de lucruri să se răspândească prea mult”.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:31

1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62719, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62720, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 1.374 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62721, Carte funciara 62721; -teren in suprafata de 1.165 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62722, Carte funciara 62722; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 94/17.10.2024. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 4.250 mp, situat in extravilanul satului Razboieni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62548, Carte funciara 62548; -teren in suprafata de 3.080 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 61364, Carte funciara 61364; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 89/27.07.2023. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
KREMLINUL respinge propunerea lui Erdogan privind înghețarea conflictului din Ucraina: „Este a priori inacceptabilă”
18/11/2024 13:17

Moscova a calificat drept „a priori inacceptabilă” propunerea presedintelui turc, Recep Tayyip Erdogan, de a „ingheta conflictul din Ucraina” in stadiul actual, pe care acesta ar intentiona să o prezi ...

Cum scapă Marian Vanghelie de condamnarea pentru cea mai mare mită din istoria DNA. Faptele se prescriu pe 17 decembrie 2024
18/11/2024 12:37

  Procesul lui Marian Vanghelie in care este acuzat de cea mai mare mită din istoria DNA (30 de milioane de euro) a fost amanat de Curtea de Apel Bucuresti pentru data de 7 februarie ...

Crin Antonescu prevestește dezastrul pentru liberali: Nicolae Ciucă ar putea intra în turul doi, dacă 12 candidați ar fi scoși de pe buletine
18/11/2024 11:45

Crin Antonescu spune că bătălia este deja pierdută pentru liberali si că el nu va vota la aceste alegeri partidul al cărui presedinte a fost. Mai mult, acesta sustine că există riscul ca PNL să aibă c ...

Erdogan cere intervenția trupelor străine în Ucraina
18/11/2024 10:19

Presedintele turc Recep Tayyip Erdogan isi va prezenta propunerea de a ingheta războiul ruso-ucrainean in termenii actuali la o intalnire a liderilor G20 de la Rio de Janeiro, pe 18 noiembrie, scrie Bloomberg, ...

Educația, cheia transformării și succesul unei societăți civilizate
18/11/2024 08:37

Educatia este cheia care deschide usile spre un viitor mai bun pentru fiecare copil si pentru intreaga societate. Într-o lume in continuă schimbare, unde cunostintele si competentele devin principalii fa ...

„Ne trebuie încă 15.000 de asistenți sociali, în toate serviciile, astfel încât să funcționăm la nivelul la care prevede legislația”
18/11/2024 00:00

* dialog cu doamna prof. Roxana Necula, candidat PSD Iasi pentru un mandat de senator in Parlamentul Romaniei - Aveti o experientă profesională de peste două decenii in serviciile sociale, iar tocmai expert ...

Hunor Kelemen distruge “mitul” Bolojan: “Este doar un alt Klaus Iohannis, dar ediția 2024!”
17/11/2024 14:14

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, candidat la alegerile prezidenţiale, a declarat miercuri că nu este un admirator al lui Ilie Bolojan, arătand că preşedinte CJ Bihor este ”ediţia lui Klaus Iohannis 20 ...

Zelenski, concluzie categorică: 'Ucraina are cea mai puternică armată din Europa!' / Un nou proiect grandios anunțat de Kiev
17/11/2024 09:10

Presedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că armata ucraineană, la ora actuală, este una dintre cele mai puternice din lume si cea mai puternică din Europa Zelenski a enumerat şi cateva motive ...

Xi Jinping lansează primul atac dur împotriva SUA, după alegerea lui Trump: 'Reprezintă un regres!'
17/11/2024 09:09

China a lansat o ofensivă diplomatică, avertizand lumea intreagă impotriva amplificării protecţionismului. Poziţia Chinei pare să fie un răspuns la realegerea lui Donald Trump pentru un al doilea manda ...

Dominic Fritz, după ce Rareș Bogdan l-a numit 'reprezentant woke': 'Îl freacă grija că ar putea să rămână însărcinat'
17/11/2024 09:07

Dominic Fritz a publicat sambătă pe retelele de socializare un răspuns la atacul dur al prim-vicepresedintelui PNL, Rares Bogdan, la adresa sa. „Rares Bogdan, cel mai talentat contorsionist din politica r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei