DNA a descins la Primăria Brașov!
Dimensiune font:
Viceprimarul Braşovului Flavia Boghiu şi şeful Serviciului Administrarea Patrimoniului din cadrul Primăriei sunt urmăriţi penal de DNA pentru abuz în serviciu, după ce ar fi permis unei asociaţii să folosească imobilul ”Catacombe Braşov”, fără aprobarea Consiliului Local, relatează News.ro.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Braşov au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de suspectele Flavia-Romona Bighiu, viceprimar al municipiului Braşov, şi Cristine Manolache, şef al Serviciului Administrarea Patrimoniului şi Urbanism Comercial (SAPUC) din cadrul Primăriei municipiului Braşov, pentru săvârşirea a câte unei infracţiuni de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
DNA arată, într-un comunicat de presă transmis marţi, că în perioada 1 aprilie - 10 august 2021, ”cele două suspecte, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu prevăzute de legislaţia primară şi fără aprobarea autorităţii publice deliberative (Consiliul local), ar fi permis, în mod nelegal şi cu titlu gratuit, unei asociaţii, să folosească imobilul denumit «Catacombe Braşov», aflat în proprietatea Primăriei municipiului Braşov, pentru organizarea unor evenimente”. ”Prin demersurile menţionate mai sus ar fi fost produs Primăriei municipiului Braşov un prejudiciu total de 304.010 lei, concomitent cu obţinerea unui folos necuvenit, în acelaşi cuantum, pentru asociaţia respectivă”, adaugă DNA.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau