George Simion, despre abuzurile Comisiei Juridice: Aceasta e dictatura din regimul Iohannis.
Dimensiune font:
Liderul AUR, George Simion, transmite marți că măsura diminuării salariului cu 50% timp de o jumătate de an pentru o serie de parlamentari AUR reprezintă o decizie dictatorială.
„Corect ar fi să fie tăiate prima oară salariile tuturor deputaților care, cu o zi înainte, votaseră legi importante, pe Whatsapp. Dacă chiar e criză, să taie cu jumatate toate salariile parlamentarilor. AUR e de acord. Altminteri, daca doar nouă ni se taie pentru că am îndrăznit să ne opunem unor legi antinaționale, atunci e dictatura din regimul Iohannis”, consideră George Simion.
`Colegii de la PSD iși pregătesc un final de mandat liniștit. Să își aducă aminte cum au modificat legea ca să pregăteasca mandatul de președinte al lui Adrian Năstase și cât de bine le-a fost în epoca Traian Băsescu. Eu și așa îmi donez 90% din salariul de parlamentar, nu mă afectează dacă voi fi sancționat, dar îi va afecta pe câțiva copiii orfani”, a adăugat liderul AUR.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau