PSD Iaşi stă pe un butoi cu pulbere!

PSD

Dimensiune font:

| 11-05-2020 06:27

 

* ultimele declaraţii ale consilierului judeţean Mihaela Ivancia împotriva preşedintelui Maricel Popa au inflamat spiritele în interiorul partidului * tonul fusese dat anterior de preşedintele organizaţiei municipale, care răbufnise la adresa consilierilor locali PSD, după ce aceştia au ignorat anumite semnale venite de la conducerea organizaţiei * ca o primă reacţie, sâmbătă a avut loc o şedinţă a Biroului Permanent al organizaţiei judeţene, care, deocamdată, a decis retragerea sprijinului politic pentru calitatea de lider de grup în Consiliul Municipal Iași * şi Mihaela Ivancia riscă o sancţiune, nu atât pentru duritatea mesajului îndreptat către şefii săi, cât mai ales pentru faptul că a ales să-şi facă publice nemulţumirile în loc să le discute în cadrul partidului

 

Perioadă extrem de agitată la PSD Iaşi, marcată de tensiuni şi acuzaţii. Frământările au izbucnit odată cu declaraţiile liderului organizaţiei municipale, Marius Ostaficiuc, îndreptate împotriva consilierilor locali social-democraţi. Ostaficiuc le-a reproşat acestora faptul că au votat cu ochii închişi un proiect de hotărâre vizând accesarea de către Primăria Iaşi a unui împrumut BERD în valoare de 21 milioane de euro. „Suntem pentru investiții, pentru dezvoltare, însă cu bani împrumutați oricine știe să facă administrație. Este foarte ușor să cheltui ceea ce nu e al tău. Este necesar să luăm exemplul altor orașe și să facem rost de bani nerambursabili pentru a derula investiții importante din fonduri UE. Cu bani împrumutați putem să facem investiții pe care Comisia Europeană nu le finanțează”, a spus Ostaficiuc. Acesta a lăsat să se înţeleagă că o parte dintre actualii consilieri locali PSD nu se vor mai regăsi pe listele partidului la viitoarea alegeri locali.

Maricel Popa, făcut albie de porci de şefa femeilor din PSD

Zilele trecute, însă, unul dintre cei mai influenţi consilieri judeţeni PSD, Mihaela Ivancia, a lansat un atac necruţător la adresa preşedintelui filialei judeţene, Maricel Popa. „La dvs., calitatea intelectuală (și îmi asum toate cele spuse) lasă de dorit, caracterul are numeroase carențe, în schimb, punga , se pare, acoperă aceste deficiențe (deși, solicitările dvs disperate că au rămas datorii după niște evenimente organizate de dvs. singur, fără acordul nostru, ar spune altceva!). Le-or fi acoperind, dar tot nu înțeleg ce vină am eu, noi, oamenii din partid sau din afara lui, încât să le acceptăm, ba mai mult să ne facem că nu le vedem? Iată că a venit momentul când nu mai pot să accept, când vreau să spun cu subiect și predicat că ar fi timpul să vă duceți acasă, domnule Popa! Ați făcut suficient de mult rău partidului și județului și ar trebui să vă ajungă! Au fost momente când am spus că voi pleca eu din partid, că îmi ajunge câte umilințe am îndurat din cauza dvs., dar m-am mai gândit și nu ar fi corect nici față de mine, nici față de familia mea, nici față de colegii de partid, nici față de cei care mă cunosc și m-au învestit cu încrederea lor, ca eu să plec și dvs să rămâneți! Nu, ar trebui să plecați dvs și să rămânem noi, toți ceilalți care nu avem banii dvs., dar care am intrat în partid pentru un ideal și nu pentru afaceri”, a tunat Ivancia.

Surdu, primul sacrificat. I s-a luat şefia grupului PSD din CLM

Acuzele formulate de consilierul judeţean Mihaela Ivancia la adresa lui Maricel Popa nu au rămas fără urmări. Acesta din urmă a convocat sâmbătă o şedinţă a Biroului Permanent Judeţean al PSD Iaşi pentru a hotărî soarta acesteia şi nu numai. În calcul au fost luaţi şi consilierii locali ai filialei care nu s-au supus deciziei partidului la ultima şedinţă de Consiliu Local. „Biroul Permanent Județean al PSD Iași s-a întrunit ieri, online, într-o ședință de lucru. În cadrul acesteia a fost analizată activitatea filialei ieșene din ultima lună, fiind abordate inclusiv situațiile politice defavorabile pentru partid, create de votul consilierilor locali ai municipiului Iași și declarațiile doamnei Mihaela Ivancia, președintele OFSD Iași. În urma discuțiilor purtate au fost propuse și aprobate, cu unanimitate, următoarele măsuri și acțiuni:

- PSD Iași se dezice în mod categoric de deciziile luate în nume personal de consilierii locali ai municipiului Iași cu privire la împrumutul de 21 de milioane de euro aprobat în ședința Consiliului Local din data de 30 aprilie 2020. Poziția oficială a partidului pe acest subiect a fost comunicată de președintele Organizației Municipale și viza amânarea proiectului pentru discuții și dezbateri publice

- retragerea sprijinului politic domnului Gabriel Surdu pentru calitatea de lider de grup în Consiliul Municipal Iași

- monitorizarea și evaluarea atentă a activității consilierilor locali ai municipiului Iași, în ceea ce privește activitatea politică și în acord cu poziția partidului în ceea ce privește adoptarea proiectelor de interes local

- analiza de îndată, în cadrul Comisiei de Etică, Integritate și Arbitraj al PSD Iași, a declarațiilor publice făcute de doamna Mihaela Ivancia, consilier județean și președintele OFPSD Iași.

Sunt profund dezamăgit de atitudinea și acțiunea colegilor mei din Consiliul Local, dar și de vehemența mesajului președintelui OFSD Iași. Sper ca astfel de acțiuni, care aduc deservicii PSD, să fie doar rezultatul lipsei discuțiilor și întâlnirilor obișnuite în cadrul organizației. Din păcate, la municipiu plătim tribut faptului că în 2016 lista consilierilor locali a fost întocmită de fostul social-democrat Mihai Chirica, acum liberal convins. PSD nu a blocat niciodată proiectele Iașului inutil sau din orgolii, însă nici nu este posibil să fim preș în fața intereselor imobiliare ale unora și să votăm cu ochii închiși orice solicitare a executivului, mai ales atunci când propune îndatorarea orașului și ascunde incompetența unei administrații ineficiente. Va urma o perioadă în care fiecare ales local va gestiona așa cum crede de cuviință încrederea și votul acordat de ieșeni în 2016 și își va contura viitorul politic în cadrul PSD Iași. Cât privește declarațiile doamnei Ivancia m-am abținut și de la discuții și de la vot (n.r. – în şedinţa Biroului Permanent). Pentru acuzele care mă vizează personal am discutat deja cu avocatul și vom înainta o plângere în instanță. Sunt afirmații grave care trebuie probate. În schimb, colegii mei au propus ca acest caz să fie analizat imediat ce va fi posibil de Comisia de Etică și Integritate din cadrul PSD Iași”, a spus Maricel Popa. Acesta crede că ar putea fi vorba de o acțiune concertată din exterior, a unor grupuri de interese, anunţând, totuşi, că „județul va rămâne al ieșenilor”.

Liderul consilierilor judeţeni spune că rufele trebuie spălate în familie

La rândul său, liderul consilierilor judeţeni PSD, Cristi Stanciu, spune că mesajul Mihaelei Ivancia reprezintă un cadou la care adversarii politici nu mai sperau. „Este liderul femeilor social-democrate din județ de foarte mult timp. Cunoaște foarte bine partidul, pe membrii acestuia, dar și pe simpatizanți. A intrat în bătălii electorale, oferind totul pentru partid. Iată tot atâtea motive pentru care Mihaela Ivancia este un lider respectat al PSD Iași. Însă, indiferent ce nemulțumiri s-au adunat, indiferent ce supărări s-au acumulat, Mihaela Ivancia și-a ales, oarecum neinspirat, atât modul de manifestare cât și momentul în care a făcut-o. Discuțiile, fie ele și mai aspre, se poartă întotdeauna întâi în sânul familiei. Adevărurile, oricât de supărătoare ar fi, se spun, verde în față, acasă”, afirmă Cristi Stanciu. Acesta a mai făcut un apel la unitate, în perspectiva alegerilor care vor urma. „Ne aflăm cu câteva luni înaintea celor două teste electorale extrem de importante, alegerile locale și cele parlamentare. Cu un PSD în opoziție la nivel național, dar aflat la conducerea Consiliului Județean Iași, aceste scrutine își vor pune amprenta pe traiectoria viitoare a partidului. Trebuie să fim, poate mai mult ca oricând, strâns uniți. Au fost, sunt și probabil vor mai fi și alte voci nemulțumite. Însă fiecare situație trebuie tratată cu înțelepciune. Nu ne aflăm nici la final de ciclu politic, nici la moment de bilanț. Și, cu siguranță, nu ne aflăm în situația de a trimite pe cineva acasă. E nevoie de noi toți!”, a spus Stanciu. Dan CONSTANTINESCU

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:50

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com, organizează în data de 31.01.2025, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 26.770 mp, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, zona Dedeman 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 26.770 mp, situată în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: se obține gratuit, atât de la sediul autorității, cât și de pe site-ul autorității 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 23.01.2025, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 31.01.2025, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 31.01.2025, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro
ANUNȚ DE PARTICIPARE LA LICITAȚIE PUBLICĂ privind închirierea prin licitație publică a două spații ce aparțin domeniului public al Comunei Tămășeni, Jud. Neamt. 1.Informații generale privind autoritatea contractantă in special denumirea,codul de identificare fiscală, adresa,numărul de telefon,fax și/sau adresa de e-mail,persoană de contact:Comuna Tămășeni, strad Unirii, nr.157 județul Neamț, telefon: 0233749494, fax: 0233749333 e –mail: primariatamaseni@yahoo.com.Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică,in special descrierea bunurilor care urmează să fie concesionate:Spațiu în suprafață de 118,53 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț. Închirierea se va realiza conform HCL nr.66/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. Spațiu în suprafață de 117,45 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț.Închirierea se va realiza conform HCL nr.67/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. 2.Informații privind documentația de atribuire : se regăsesc in caietul de sarcini. 2.1.Modalitatea sau modalitațile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar din documentația de atribuire:la sediul Comunei Tămășeni sau în baza unei solicitari scrise sau in format electronic adresate către Primăria comunei Tămășeni.2.2.Denumirea si datele de contact ale compartimentului de la care se pot obține un exemplar din documentația de atribuire: Primăria comunei Tămășeni, Compartiment administrare domeniul public și privat, fond funciar, cadastru și resurse umane.2.3.Costul si condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ: 10,00 lei poate fi achitat in numerar la casieria unitații.2.4.Data–limită de pentru solicitarea clarificărilor 08.01.2025 ora 12:00.3.Informații privind ofertele:3.1.Data-limită de depunere a ofertelor : 15.01.2025 ora 10:00.3.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț, la registratură.3.3.Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: 2 exemplare. 4.Data si locul la care se va desfașura sedința publică de deschidere a ofertelor: 16.01.2025 ora 10:00, Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț.6.Denumirea, adresa, numărul de telefon și /sau adresa de e-mail ale instanței competente in soluționarea litigiilor apărute si termenele pentru sesizarea instanței : Judecătoria Roman, Piata Roman Voda nr. 1 cod postal 611022 telefon 0233 743858 fax 0233 742583 , e-mail : jud – roman@just.ro. 7.Data transmiterii anunțului de licitație către instituțiile abilitate in vederea publicării: 17.12.2024. Primar, Lucaci Stefan
Test de manipulare: „Feriți-vă de falșii profeți!”. Adrian Năstase îndeamnă românii să fie atenți la mesajele ascunse din viitoarea campanie electorală pentru prezidențiale
02/01/2025 20:52

Adrian Năstase a postat in online un mesaj cu subinteles, sub formă de avertisment, cu referiri directe la viitoarele campanii electorale. Adrian Năstase a transmis un mesaj subtil prin intermediul unui tex ...

Ion Cristoiu trage Concluzia Anului: Donald Trump va mătura marionetele pentru politicieni puternici, cum este Călin Georgescu
02/01/2025 13:57

Ion Cristoiu aruncă bomba la final de an despre planurile lui Donald Trump pentru Romania. Acesta sustine că noul presedinte al Statelor Unite vrea să impună suveranismul in toată Europa, implicit si in ta ...

Schimbări geopolitice în 2025. Adrian Năstase pune întrebarea decisivă despre România
02/01/2025 11:52

Intr-o reflectie profundă asupra anului 2024 si asupra istoriei recente a Romaniei, Adrian Năstase face un bilant al evenimentelor politice si al evolutiilor internationale. Intr-o postare publică pe blogul ...

A plătit PNL pentru campania lui Călin Georgescu pe TikTok? Bogdan Chirieac: Are un avantaj net față de orice alt candidat
02/01/2025 11:35

Analistul politic Bogdan Chirieac a comentat informatiile apărute in presă potrivit cărora PNL a plătit pentru campania lui Călin Georgescu pe TikTok. Initial, sondajele inainte de turul I arătau că Mar ...

Victor Ponta a făcut marele anunț despre candidatura sa la prezidențiale 2025. Are o singură condiție
02/01/2025 11:24

Victor Ponta a făcut marele anunt despre prezidentiale 2025. Victor Ponta a fost intrebat dacă intră in cursa electorală dacă Georgescu nu va mai candida. Fostul premier a zis că va candida doar dacă ar ...

Sebastian Burduja, explicații despre cum ajută România 'frații de peste Prut': Menirea noastră este de a fi împreună
02/01/2025 11:07

Ministrul Energiei din Romania, Sebastian Burduja, a adresat un mesaj in contextul crizei energetice inregistrate in R. Moldova, după ce Gazprom a incetat livrarea gazului natural pentru regiunea din stanga Ni ...

'De facto, ei sunt români' - Moscova recunoaște, dar vede criza gazelor ca pe o integrare a Moldovei în România
02/01/2025 10:39

Rusia continuă atacurile la adresa Chisinăului. Kremlinul spune că Republica Moldova se foloseste de criza gazelor pentru a se apropia de Romania si de NATO. „Imperialismului romanesc” revine constant in ...

Prima ceartă în coaliția de guvernare din cauza ordonanței 'trenuleț'. Ce i-a enervat pe liberali
01/01/2025 13:07

Ordonanţa "trenuleţ" a iscat primul scandal in coaliţia de guvernare. Liberalii sunt nemulţumiţi de două dintre măsurile prevăzute in ordonanţă. Mai mult, ordonanţa care aduce austeritate şi tăieri ...

Ministrul de Interne arată marea provocare a României după intrarea în Schengen
01/01/2025 10:10

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a declarat marţi că există un barometru Schengen care este realizat de Comisia Europeană, odată la trei luni de zile, şi care e publicat pe site-ul Comisiei şi el ...

Cristian Păun s-a enervat pe Adrian Câciu: Optimist, incompetent! Mai bine stai ascuns o vreme
01/01/2025 10:08

Economistul Cristian Păun s-a enervat după ce fostul ministru Adrian Caciu a criticat previziunile făcute de specialisti legat de criza care va lovi Romania in 2025. Cristian Păun, profesor la ASE, are o r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei