Putin avertizează că va merge pînă la capăt în Ucraina. De ce spune că o înfrângere ar fi sinonimă cu sfârşitul statalităţii Rusiei

18_11zon

Dimensiune font:

| 20-06-2024 22:07

Pentru Rusia, o înfrângere strategică în Ucraina ar însemna sfârşitul statalităţii sale, astfel că de ce să ne fie frică, trebuie să mergem până la capăt, a declarat presedintele rus Vladimir Putin într-o întâlnire cu ziariştii ruşi la finalul vizitei sale în Vietnam, după cea efectuată în Coreea de Nord.

"Pentru Rusia, aceasta (înfrângerea strategică) ar însemna sfârşitul statalităţii sale, iată ce ar însemna asta. Aceasta înseamnă sfârşitul istoriei de 1.000 de ani a statului rus. Cred că acest lucru este clar pentru toţi. Şi atunci apare întrebarea, de ce să ne fie frică? Nu este mai bine atunci să mergem până la capăt? Aceasta este o logică formală elementară", a spus Putin, răspunzând la întrebările jurnaliştilor ruşi.

Trupele ruse se pregătesc pentru toate scenariile posibile ale evoluţiei situaţiei în Ucraina, a afirmat preşedintele rus, care a avertizat Kievul să nu încerce să alunge forţele ruse din regiunea Harkov, întrucât astfel de tentative, a spus el, vor duce la pierderi mari pentru Ucraina

"Ştim că în principal americanii şi europenii îi împing pe ucraineni să ne alunge unităţile la graniţa de stat cu orice preţ - cu orice preţ, vreau să subliniez - şi intenţionează să prezinte acest lucru drept un succes major pe anul 2024 în perspectiva aşteptatului summit al NATO şi apoi a alegerilor din SUA", le-a spus el ziariştilor ruşi.

În acest context, Putin a afirmat că Rusia se gândeşte la posibile modificări ale doctrinei sale privind utilizarea armelor nucleare.

Doctrina în vigoare prevede că Rusia poate utiliza astfel de arme ca răspuns la un atac nuclear sau în cazul unui atac convenţional care reprezintă o ameninţare existenţială pentru stat.

De la începutul războiului în Ucraina, unii "ulii"din rândul analiştilor militari ruşi au susţinut că Rusia ar trebui să îşi reducă pragul de utilizare a armei nucleare.

Cu toate acestea, Putin a declarat că nu este nevoie ca Rusia să efectueze un atac nuclear preventiv.

El a făcut aceste declaraţii presei la o zi după ce a vizitat Coreea de Nord, ţară care deţine arma nucleară, pentru un summit cu liderul acesteia, Kim Jong Un. Cei doi au semnat un tratat în baza căruia fiecare parte a promis că va oferi asistenţă militară imediată celeilalte părţi în cazul unei agresiuni armate împotriva uneia dintre ele.

Presa de stat rusă l-a citat pe Putin spunând că Moscova se aşteaptă ca cooperarea cu Coreea de Nord să servească drept factor de descurajare pentru Occident, dar că nu este nevoie să folosească soldaţi nord-coreeni în războiul din Ucraina.

"Ne rezervăm dreptul de a furniza arme în alte părţi ale lumii, ţinând cont de acordurile noastre cu Coreea de Nord, şi nu exclud o astfel de posibilitate", a declarat Putin joi.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:31

1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62719, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62720, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 1.374 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62721, Carte funciara 62721; -teren in suprafata de 1.165 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62722, Carte funciara 62722; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 94/17.10.2024. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 4.250 mp, situat in extravilanul satului Razboieni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62548, Carte funciara 62548; -teren in suprafata de 3.080 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 61364, Carte funciara 61364; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 89/27.07.2023. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
KREMLINUL respinge propunerea lui Erdogan privind înghețarea conflictului din Ucraina: „Este a priori inacceptabilă”
18/11/2024 13:17

Moscova a calificat drept „a priori inacceptabilă” propunerea presedintelui turc, Recep Tayyip Erdogan, de a „ingheta conflictul din Ucraina” in stadiul actual, pe care acesta ar intentiona să o prezi ...

Cum scapă Marian Vanghelie de condamnarea pentru cea mai mare mită din istoria DNA. Faptele se prescriu pe 17 decembrie 2024
18/11/2024 12:37

  Procesul lui Marian Vanghelie in care este acuzat de cea mai mare mită din istoria DNA (30 de milioane de euro) a fost amanat de Curtea de Apel Bucuresti pentru data de 7 februarie ...

Crin Antonescu prevestește dezastrul pentru liberali: Nicolae Ciucă ar putea intra în turul doi, dacă 12 candidați ar fi scoși de pe buletine
18/11/2024 11:45

Crin Antonescu spune că bătălia este deja pierdută pentru liberali si că el nu va vota la aceste alegeri partidul al cărui presedinte a fost. Mai mult, acesta sustine că există riscul ca PNL să aibă c ...

Erdogan cere intervenția trupelor străine în Ucraina
18/11/2024 10:19

Presedintele turc Recep Tayyip Erdogan isi va prezenta propunerea de a ingheta războiul ruso-ucrainean in termenii actuali la o intalnire a liderilor G20 de la Rio de Janeiro, pe 18 noiembrie, scrie Bloomberg, ...

Educația, cheia transformării și succesul unei societăți civilizate
18/11/2024 08:37

Educatia este cheia care deschide usile spre un viitor mai bun pentru fiecare copil si pentru intreaga societate. Într-o lume in continuă schimbare, unde cunostintele si competentele devin principalii fa ...

„Ne trebuie încă 15.000 de asistenți sociali, în toate serviciile, astfel încât să funcționăm la nivelul la care prevede legislația”
18/11/2024 00:00

* dialog cu doamna prof. Roxana Necula, candidat PSD Iasi pentru un mandat de senator in Parlamentul Romaniei - Aveti o experientă profesională de peste două decenii in serviciile sociale, iar tocmai expert ...

Hunor Kelemen distruge “mitul” Bolojan: “Este doar un alt Klaus Iohannis, dar ediția 2024!”
17/11/2024 14:14

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, candidat la alegerile prezidenţiale, a declarat miercuri că nu este un admirator al lui Ilie Bolojan, arătand că preşedinte CJ Bihor este ”ediţia lui Klaus Iohannis 20 ...

Zelenski, concluzie categorică: 'Ucraina are cea mai puternică armată din Europa!' / Un nou proiect grandios anunțat de Kiev
17/11/2024 09:10

Presedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că armata ucraineană, la ora actuală, este una dintre cele mai puternice din lume si cea mai puternică din Europa Zelenski a enumerat şi cateva motive ...

Xi Jinping lansează primul atac dur împotriva SUA, după alegerea lui Trump: 'Reprezintă un regres!'
17/11/2024 09:09

China a lansat o ofensivă diplomatică, avertizand lumea intreagă impotriva amplificării protecţionismului. Poziţia Chinei pare să fie un răspuns la realegerea lui Donald Trump pentru un al doilea manda ...

Dominic Fritz, după ce Rareș Bogdan l-a numit 'reprezentant woke': 'Îl freacă grija că ar putea să rămână însărcinat'
17/11/2024 09:07

Dominic Fritz a publicat sambătă pe retelele de socializare un răspuns la atacul dur al prim-vicepresedintelui PNL, Rares Bogdan, la adresa sa. „Rares Bogdan, cel mai talentat contorsionist din politica r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei