Senatorul Marius Bodea susține desființarea TVR. „Revelionul Vacanţa Mare este vârful aisbergului"
Dimensiune font:
Marius Bodea, senator USR, susține că desființarea TVR ar fi singura soluție în vederea reformării televiziunii naționale. Acesta este de părere că înființarea unei adevărate televiziuni publice poate fi făcută doar după ce „răul a fost tăiat de la rădăcină”, adăugând că schimbarea unei conduceri cu alta nu ar rezolva lucrurile.
Senatorul USR a menționat într-un comunicat de presă că „monstruozitatea de Revelion de la TVR este doar un ultim şi vizibil episod recent privind nenorocirile care se petrec în instituţie la adăpostul serviciului public” şi că soluţia ar fi desfiinţarea SRTV, scrie News.ro.
„Dacă vrem să fim cinstiţi cu noi şi cu românii, singura soluţie care mai există pentru Societatea Română de Televiziune este desfiinţarea sa, aşa cum există astăzi, prin lege, şi înfiinţarea prin altă lege a unei adevărate televiziuni publice.
Revelionul Vacanţa Mare este vârful aisbergului. Curtea de Conturi a arătat în nenumărate rapoarte că din TVR s-a furat ca din codru. Toate regimurile politice de până azi s-au folosit de instituţie pentru a-şi îndestula clientela, pentru a împărţi posturi şi pentru a continua raptul orchestrat de orice guvernare de stânga/dreapta din ultimii 30 de ani.
Ca să schimbăm actuala conducere cu o alta, apropiată de noua guvernare, înseamnă să cauţionăm tot ce s-a întâmplat până acum la TVR, inclusiv regimul Dragnea, în timpul căruia „serviciul public“ a devenit „serviciu bugetar“, prin desfiinţarea taxei radio-tv“, precizează senatorul USR.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau