Serviciile secrete ucrainene: Rusia ar putea lansa o amplă operaţiune pentru discreditarea conducerii militare şi politice a Ucrainei
Dimensiune font:
Direcţia principală de informaţii a Ministerului Apărării din Ucraina susține că Rusia ar putea lansa o amplă operațiune specială psihologică şi de dezinformare, menită să discrediteze reprezentanții conducerii militare și politice a Ucrainei, informează Ukrinform, conform rador.ro.
Potrivit datelor serviciilor secrete ucrainene, campania de discreditare i-ar putea viza pe șeful Statului Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei, Serhii Șaptala, șeful Serviciului de Securitate al Ucrainei, Vasil Maliuk, ministrul ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov, șeful Biroului președintelui Ucrainei, Andrii Yermak, șeful interimar al Poliției Naționale a Ucrainei, Ivan Vîhovskii și alții.
Printre altele, campania de discreditare ar putea include un atac informațional cu știri false în mass-media ucraineană și străină, precizează Ukrinform.
"Scopul operațiunii speciale psihologice şi de informare este de a disemina în rândul cetățenilor ucraineni și al partenerilor internaționali incertitudine privind capacitățile de apărare ale statului nostru. Potrivit serviciilor de securitate ruse, acest lucru ar trebui să provoace instabilitate politică în interiorul țării și să reducă încrederea în Ucraina din partea coaliției internaționale anti-Putin", subliniază Direcția principală de informații din ministerul ucrainean al apărării.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau