Crăciunul pe stil vechi

 

 

Astăzi, creştinii ortodocşi de rit vechi (cei mai mulți fiind rușii lipoveni) sărbătoresc Crăciunul. Potrivit vechiului calendar iulian, sărbătoarea Naşterii Domnului Iisus Hristos, stabilită pe 7 ianuarie, este prefaţată de seara de Ajun, când copiii şi tinerii îmbrăcaţi în costume tradiţionale, având colaci legaţi cu ştergare înflorate, colindă pe la casele rudelor şi prietenilor, în cete, pentru a aduce vestea cea bună a Naşterii Pruncului Sfânt. După ce colindătorii se întorc la casele lor, familiile tradiţionale se reunesc la o masă de post, denumită „Cina Sfântă”, după răsăritul primei stele pe cer, semnificaţie a astrului ce i-a călăuzit pe magi către locul Naşterii Mântuitorului. Masa de Crăciun a ruşilor lipoveni include bucate specifice cum ar fi haladet (o piftie specială, care se serveşte cu hrean), lapşa (tăiţei fierţi în supă de pasăre), sărmăluţe în foi de viţă-de-vie sau varză. Nu lipseşte peştele, care se regăseşte preparat în ciorbă de perişoare sau chifteluţe. La desert se servesc cozonac cu nucă, colţunaşi cu brânză (vareniki) şi alte specialităţi ruseşti. Imediat după masă încep să apară şi colindătorii, care cântă în casă, în faţa icoanei. Singurul colind este o cântare bisericească, „Hristos Rajdaetsea”. Colindul începe de la preotul satului şi continuă la restul gospodăriilor.

Crăciunul pe stil vechi îl sărbătoresc şi românii care fac parte din Biserică Ortodoxă de Stil Vechi, stilistă, cum este denumită popular (nerecunoscută canonic de nici o biserică ortodoxă). Pentru aceştia, sărbătoarea Naşterii Domnului se face potrivit cu tradiţiile locului, cea mai mare parte dintre ei aflându-se în Moldova, unde este, de altfel, și Mitropolia de la Slătioara.

Naşterea Mântuitorului este sărbătorită şi de basarabeni, tot pe 7 ianuarie. Cele două mitropolii care activează pe teritoriul Republicii Moldova (Mitropolia Basarabiei, ce aparţine canonic de Patriarhia Română, şi Mitropolia Moldovei, care aparţine Patriarhiei Ruse) sunt pe stil vechi. Calendarul iulian şi gregorian. De unde vine diferența
Înainte de Hristos existau două sisteme de calculare a timpului unui an: unul al egiptenilor – care era mai corect, dar nici el perfect – de 365 zile, altul, al romanilor, care era de 355 zile. Însă, rămânea anual o diferenţă de timp de zece zile între aceste două sisteme, şi chiar între fiecare dintre ele şi calendarul solar. După această constatare, s-a simţit nevoia de îndreptare a lor şi a punerii lor în acord cu calendarul ceresc. Astfel, împăratul roman Iuliu Cezar, în anul 46 i.Hr., adoptă sistemul de calcul egiptean, sistem care s-a numit „calendarul iulian”. Acest calendar a fost folosit de întreaga creştinătate, timp de 15 secole. Şi tot de calendarul iulian s-au servit şi Sfinţii Părinţi la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325), la calcularea datei Paştilor. Deoarece între calculul calendarului iulian de 365 de zile şi 6 ore şi cel al calendarului solar de 365 zile, 5 ore, 43 minute şi 46 secunde rezulta anual o diferenţă de 11 minute şi 14 secunde, s-a ajuns după 330 de ani la o diferenţă de trei zile (cu cât a rămas în urma calendarul iulian). Astfel că, în vremea Sinodului I Ecumenic, echinocţiul de primăvară se afla la 21 martie în loc de 24 martie, cât a fost în anul 46 i.Hr., când împăratul Iuliu Cezar a îndreptat calendarul. La 24 februarie 1582, papa Grigorie al XIII-lea a făcut o reformă, suprimând zece zile din calendar, astfel încât data de 5 octombrie a devenit 14 octombrie. De atunci calendarul s-a numit „gregorian” sau „stilul nou”. Biserica noastră, făcând parte din rândul Bisericilor Ortodoxe, a adoptat calendarul gregorian abia după Consfătuirea interortodoxa de la Constantinopol din 1923, care a hotărât îndreptarea calendarului şi în Bisericile Ortodoxe, prin suprimarea diferenţei de 13 zile cu care calendarul iulian rămăsese în urma celui îndreptat (adică 21 martie în loc de 8 martie unde ajunsese calendarul iulian).

Maura ANGHEL