Rusia vs Ucraina - un război de peste 350 de ani pe moștenirea cazacilor

 

​Acum mai bine de trei secole și jumătate cazacii zaporojeni semnau cu rușii un tratat, fiindcă aveau nevoie de sprijin militar în lupta cu polonii. Acel moment de la 1654 a fost începutul relațiilor tensionate dintre ruși și ucraineni și pe tema acestui tratat se ”războiesc” în vorbe istoricii, dar și politicienii din cele două țări. Mai jos puteți citi despre temuții războinici ai stepelor, despre drumurile lor din Moldova și până la Pacific și despre vremurile complicate și violente ale Europei anilor 1650.

La 1654 hatmanul cazacilor zaporojeni, Bohdan Hmelnițki, unul dintre marii eroi ai istoriei Ucrainei, a încheiat o alianță cu rușii, în dorința de a căuta un aliat puternic contra polonezilor. Așa a început îndelungata și complexa istorie a relațiilor dintre Rusia și Ucraina, iar cele două țări văd diferit acel tratat.
Primii cazaci erau nomazi, trăiau din ceea ce le oferea stepa din sudul Ucrainei și pescuiau, vânau și jefuiau. După 1600 numărul cazacilor a crescut și forța lor militară a devenit cunoscută și în Europa de Vest. Cazacii deveniseră importanți în jocurile politice dintre poloni și otomani, dar și pentru puterile din centrul Europei.
Prin acordurile de la Pereiaslav, hatmanul cazacilor, Bohdan Hmelnițki, a cerut țarului rus să încorporeze statul cazacilor sub forma unui ducat autonom, sub protecția rușilor, și a jurat credință țarului rus. Hatmanul avea nevoie disperată de sprijin militar și NU avea în gând, cum au susținut trei secole mai târziu istoricii sovietici, să reunească popoarele ucrainean și rus.
Marele hatman Hmelnițki a avut treburi și prin părțile noastre. L-a forțat pe domnitorul moldovean Vasile Lupu să încheie o alianță și fiul celebrului cazac a luat-o în căsătorie pe domnița Ruxandra, fiica lui Vasile Lupu. Domnitorul din Moldova a vrut să se retragă din alianță după ce cazacii au fost înfrânți de poloni.
Dacă Hmelnițki ar fi ales o alianță cu otomanii, și nu cu rușii, istoria Europei ar fi putut fi diferită, fiindcă Rusia a devenit un mare imperiu și pentru că a anexat teritoriile ucrainene. Cu ajutorul cazacilor, rușii au obținut victorii împotriva suedezilor și a otomanilor și tot cu ajutorul lor au eliminat hanatul Crimeeii și au ajuns șa Marea Neagră.
La 1650 populația Europei era de aproximativ 75 de milioane. Regatul Franței avea cam 18 milioane de locuitori, Imperiul Rus avea peste 14 milioane, iar Uniunea Polono-Lituaniană avea peste 9 milioane.
Rusia a tot încorporat părți din statul cazacilor, iar la 1775 armata cazacilor zaporojeni din regiunea Niprului inferior a fost abolită după ce rușii au câștigat un război împotriva otomanilor. La 1783 Imperiul Rus anexează Crimeea.
De ce 1654 este un an important pentru Rusia și Ucraina
La 1654 hatmanul cazacilor zaporojeni, Bogdan Hmelnițki, unul dintre marii eroi ai istoriei Ucrainei, a încheiat o alianță cu rușii, în dorința de a căuta un aliat puternic contra polonezilor. Acel moment a rămas în istorie sub numele de ”Tratatul de la Pereiaslav” sau ”Acordurile de la Pereiaslav”, un punct de cotitură în istoria Europei de Est și unul ce va fi folosit intens de istoricii ruși și apoi de sovietici pentru a justifica abuziv diverse lucruri, mai ales ocuparea de noi teritorii.

Cazacii au jurat loialitate țarului și sperau ca hatmanatul să devină un protectorat sub autoritatea țarului. Cazacii se angajau să fie loiali și să ofere sprijin militar în schimbul protecției țariste. De precizat că un secol mai târziu, hatmanatul își înceta existența. iar Imperiul Rus și-a tot întins suprafața, încă din secolul 17 ocupând teritorii consistente ale Ucrainei din zilele noastre. Hatmanatul a fost împărțit între ruși și polonezi la doar 13 ani după tratat, după așa-numitul ”armistițiu de la Andrusovo”.

La 1654 Hmelnițki și un grup de ofițeri au jurat credință noului suveran, țarul rus Aleksei Romanov, și așa a început îndelungata și complexa istorie a relațiilor dintre Rusia și Ucraina.

Ei bine, trei secole mai târziu, URSS a sărbătorit cu fast ”300 de ani de la ”reunificarea” Rusiei cu Ucraina, deși la 1654 tratatul nu vorbea în astfel de termeni. Au fost numeroase festivități în 1954 și s-au ridicat sute de monumente în cinstea acestui așa-zis tri-centenar de la ”unirea” acestor două popoare slave est-europene.

Cine sunt cazacii și cum au devenit celebri acești războinici ai stepelor
Despre cazaci cronicile au început să pomenească de la jumătatea secolului 15, iar numele ”kazak” venea din limbile turcice și însemna aventurier, paznic sau om liber, în funcție de limbă și context. Primii cazaci erau nomazi, trăiau din ceea ce le oferea stepa din sudul Ucrainei și pescuiau, vânau și jefuiau, țintele pentru această din urmă îndeletnicire fiind negustorii care tranzitau rutele comerciale din stepă, fără să aibă pază suficientă.

Numărul cazacilor a tot crescut după 1500 fiindcă li s-au adăugat nu doar aventurieri, și chiar nobili, ci și o mulțime de țărani care fugeau de șerbie, dar și diverși oameni care fugeau pentru a nu fi duși în sclavie, fugeau de serviciul militar sau de pedeapsa pe care urmau s-o primească după ce comiseseră infracțiuni grave.

Cazacii s-au transformat mult în nici 100 de ani și a crescut enorm nu doar numărul lor, ci și organizarea. Înainte de 1500 formau mici bande care își instalau taberele pe câmpurile din apropierea așezărilor.

Își spuneau ”cazacii zaporojeni” și s-au stabilit într-o regiune numită Zaporojia, de la “za porohamîi” (dincolo de praguri), referire la pragurile Niprului.

 

Pe la 1570 o parte dintre cazaci au fost recrutați de polonezi în regimente de graniță care să apere frontierele statului Polono - Lituanian de asalturile tătarilor. A urmat apoi o altă transformare: din oști aflate în serviciul grănicerilor locali, în unități militare aflate sub comanda ofițerilor armatei permanente. A apărut termenul ”cazaci înregistrați”, și era vorba despre oameni care, fiind incluși în registrele oficiale, erau scutiți de plata dărilor.

Statul polono-lituanian i-a considerat foarte utili pe cazaci în războaiele cu tătarii, otomanii și cu rușii moscoviții, dar când erau perioade de pace, polonii au scăzut mult numărul cazacilor oficial înregistrați, pentru a le diminua forța, fiindcă îi considerau un element periculos, volatil. Cazacii au fost de ajutor polonilor, dar au devenit și o mare problemă, fiindcă încurcau politica externă poloneză mai ales când efectuau raiduri de jaf în teritoriile unor aliați ai polonilor.

Pentru cazacii înregistrați, soldele erau plătite și privilegiile erau recunoscute doar pe perioada serviciului militar activ. Din cauza limitărilor impuse de poloni după 1590 au fost o dată la câțiva ani răscoale ale cazacilor nemulțumiți de cum sunt tratați.

Cazacii deveniseră importanți după 1590 în jocurile politice dintre poloni și otomani, dar și pentru puterile din centrul Europei. Cazacii erau un mare pericol pentru țaratul Moscovit și au participat la început de secol 17 la câteva asedii și jefuiri ale Moscovei, alături de poloni.

Cazacii au devenit celebri și pentru raidurile lor pe apă în bărcile lor lungi numite ”ceaiki”, iar în 1606 au navigat pe Nipru și apoi pe Marea Neagră și au prădat câteva cetăți, inclusiv suburbiile Istanbulului. Cazacii au ajuns cu explorările extrem de departe: spre exemplu, în 1581 hanul Ermak Timofeevici a trecut munții Urali și a învins mica oaste a hanatului Sibir. În 1639 o bandă de cazaci foarte curajoși au ajuns la Oceanul Pacific, în zona Mării Ohotsk.

Bohdan Hmelnițki, cel mai celebru dintre cazaci
Răscoalele zaporojenilor au fost înăbușite cu duritate după 1620, dar cazacii evoluaseră enorm și erau luptători respectați în toată Europa și cereau autorităților nu doar bani, ci și recunoașterea statutului de războinici.

Șapte răscoale ale cazacilor au avut loc din 1591, până la Marea Răscoală de 1648. De ce este momentul 1648 important. Iată ce scrie Serhii Plokhy în cartea Porțile Europei - O istorie a Ucrainei.

”Ca urmare a acestui eveniment s-a modificat harta politică a întregii regiuni și a apărut statul cazac, pe care foarte mulți îl consideră piatra de temelie a Ucrainei moderne. A dat, de asemenea, naștere unei lungi perioade în care Rusia s-a amestecat în problemele ucrainenilor, motiv pentru care cercetătorii consideră că marchează începutul relațiilor dintre Rusia și Ucraina și manifestarea acestora ca popoare distincte”.
În 1648, cazacii aliați cu tătarii au obținut două victorii răsunătoare împotriva Poloniei și Europa a fost uimită, iar la final de 1648 Hmelnițki intra cu armata sa în Kiev și era salutat drept eliberator. Tot la final de 1648 armatele căzăcești și tătare au asediat și orașele Zamosc și Liov, dar nu s-au mai dus și către Varșovia, deși nu le mai stătea nicio armată polonă în cale.

Era un moment de glorie pentru cazaci:

Cum scrie Serhii Plokhy, cazacii, care se formaseră ca grup la marginea societății, în totală opoziție cu o formă de organizare politică impusă prin lege, se gândeau acum la crearea propriului stat. În 1649 cazacii obțineau la Zboriv o altă victorie contra polonilor, cu ajutorul aliaților din Crimeea, iar regele polon a fost obligat să accepte un acord prin care recunoștea statul cazac, autonom de drept în cadrul Uniunii, dar ”de facto” independent. Statul cazac a rămas în istorie sub numele de Hatmanat (Hetmanșcina).

Nu se poate vorbi chiar despre țara numită Ucraina, însă ”Ucraina” era numele sub care erau trecute la mijloc de secol 17 pe hărțile poloneze și franțuzești teritoriile locuite de cazaci.

 

Hatmanul - șef a început organizarea noului stat, dar problemele au fost tot mai mari și în 1651 a fost semnat un nou acord cu Statul Polono-Lituanian, dar în condiții mult mai rele pentru cazacii care trebuiau să cedeze polonilor o parte dintre teritoriile primite la 1649, Cazacii nu au vrut să se conformeze, dar situația era tot mai defavorabilă pentru ei, după ce fuseseră zdrobiți de polonii conduși de regele Ioan Cazimir la bătălia de la Beresteczko. În aceea luptă, tătarii din Crimeea și-au părăsit aliații cazaci în mijlocul bătăliei, iar aceștia au fost anihilați și încercuiți, iar hatmanul a fost capturat.

Acordurile de la Pereiaslav
Una dintre marile probleme pentru hatman era că nu mai putea conta pe tătari - care s-au întors împotriva lui - și avea nevoie de noi aliați militari. Alegerea lui Hmelnițki avea să fie controversată și să schimbe totul pentru cazaci, fiindcă hatmanul și oamenii săi au jurat credință țarului rus.

Hmelnițki a cerut țarului rus să încorporeze statul cazacilor sub forma unui ducat autonom, sub protecția rușilor, și a jurat credință țarului rus.

Momentul a rămas în istorie sub numele de Tratatul de la Pereiaslav, dar textul original nu s-a păstrat și sunt multe interpretări ale acelui moment istoric. Pereiaslav se afla la 100 km sud de Kiev.

În prezent, istoriografia rusă vorbește despre o ”reunire” (vossoedinenie) când se referă la acordurile de la Pereiaslav, iar istoricii sovietici vorbeau despre ”reunirea a două popoare înfrățite”: rușii și ucrainenii.

Despre acordurile de la 1654 vorbește și Putin într-un articol de la final de 2021 în care prezintă versiunea sa privind istoria ultimului mileniu pentru Rusia și Ucraina. În articol se vorbește pe larg despre Hmelnițki, cazaci și despre țarul Aleksei și se spune că acei cazaci de la 1650 se considerau ”ortodocși ruși”.

Un motiv esențial pentru care Hmelnițki a ales o alianță cu Rusia ține de faptul că rușii erau ortodocși, dar este clar că elitele ruse și cele ucrainene NU se considerau înfrățite și nici membre ale aceluiași popor. O dovadă a diferențelor este și faptul că cele două părți vorbeau limbi diferite și aveau nevoie de interpreți pentru a se înțelege, iar în corespondența lor apare adesea adresarea ”străinii”.

 

Nu aveau cum să fie același popor, fiindcă timp de patru secole ucrainenii și rușii trăiseră în medii diferite, sub regimuri politce diferite care au făcut ca diferențele dintre ei să fie tot mai numeroase.

Tratatul a fost interpretat de cazaci ca o alianță temporară de care era nevoie pentru a înlătura ”jugul” polon și necesară și fiindcă otomanii nu și-au respectat promisiunea de a acorda ajutor militar când a fost nevoie.

Pentru ruși tratatul era o modalitate de a extinde teritoriile imperiului către vest și spre sud, iar scopul era de a elimina cazacii zaporojeni din rândul puterilor militare ale vremii. Porțiuni din estul și din sudul Ucrainei au ajuns sub dominație rusă și au fost numite Malorossia și Novorossia.

Istoricii sovietici susțineau interpretau tratatul ca rezultând din dorința cazacilor de a forma o uniune strânsă cu Rusia, și nu rezultând din nevoia disperată de ajutor militar contra polonilor. Ucrainenii spun că ruși voiau clar să-și extindă influența în Ucraina centrală, pentru a-și construi imperiul.

Rusia după Vremurile Tulburi
Perioada dintre 1605 și 1613 a rămas sub numele de Vremurile Tulburi în istoriografia rusă din cauza foametei și a instabilității. Răscoalele, prăbușirea economică și invaziile străine au dus statul rus în pragul colapsului. Apoi, în 1613 a venit la putere la Moscova Mihail, primul țar din dinastia Romanov, care a domnit până în 1645. Perioada sa a asigurat pacea cu Suedia și Polonia, o parte a armatei a fost reorganizată după principiile occidentale și a fost continuată expansiunea în Siberia și cu ajutorul aventurierilor cazaci.

Acordurile de la Pereiaslav au fost semnate când la putere era țarul Alexei, iar despre el și perioada sa la putere vorbește Mark Galeotti în ”O scurtă istorie a Rusiei”.

”După Mihail, Alexei (1645 - 1676) a căpătat porecla Cel Tăcut, pentru modul lui supus de a fi, dar s-a confruntat cu o epocă tumultuoasă de războaie cu dușmanii tradiționali Polonia și Rusia, cu un nou inamic, Persia, dar și cu o răscoală a cazacilor, urmată de acordurile de la Pereiaslav, prin care cea mai însemnată comunitate a lor - și cu aceasta mare parte a Ucrainei de azi - a intrat sub stăpânirea țarului”.
Ce a urmat după Pereiaslav? - Ruina
La Pereiaslav, trimisul țarului, ambasadorul Vasili Buturlin, i-a tratat cu superioritate pe cazaci și a refuzat orice negociere, promițând însă că țarul avea să-i trateze pe cazaci mai bine decât i-a tratat regele Poloniei. Buturlin i-a spus hatmanului că țarul îi era superior regelui polon care era monarh ales prin vot, în vreme ce țarul avea titlu ereditar. Vasili Buturlin a refuzat să jure că țaratul va respecta promisiunile făcute cazacilor, motivând că țarul nu jură niciodată pentru supușii săi, ci doar invers este posibil: vasalii jură în fața marelui țar.

Țarul și-a respectat mare parte dintre condiții, dar tratatul a înfuriat statul Polono - Lituanian și în curând a izbucnit războiul. Armatele ruse și căzăcești au obținut victorii importante în 1656 și Polonia era pe cale să dispară ca stat, fiindcă era amenințată serios și de Suedia, care pe atunci era o putere militară europeană de prim rang. O prăbușire a Poloniei și o expansiune a Suediei ar fi fost de foarte rău augur pentru moscoviții care, pentru a nu risca asta, au încheiat la Vilnius un tratat cu statul Polono - Lituanian pentru a pune capăt luptelor. Înțelegerea a fost un dezastru pentru cazacii care nu au fost invitați la discuții, nu au avut niciun cuvânt de spus și au rămas fără apărare în fața polonezilor.

Interesant este că Hmelnițki a încălcat înțelegerea dintre ruși și poloni, trimițându-și o parte din armată în ajutorul principelul Transilvaniei, Gheorghe Rakoczi al II-lea, care era aliat al Suediei.

Hatmanul Bogdan Hmelnițki a murit în 1657, la trei ani după acordurile de la Pereiaslav și moștenirea sa rămâne controversată, dar în Ucraina este considerat un erou, fiind sărbătorit precum un eliberator, având statui în toate orașele și figurând pe bancnota de 5 grivne.

Hatmanul a avut legături și cu țările noastre: În 1650 folosindu-se de conflictul moldo -tătar, a impus domnitorul moldovean Vasile Lupu, care era de origine albaneză, o alianță ce urma să fie consolidată prin căsătoria lui Timuș, fiul hatmanului cazac, cu Ruxandra, fiica domnitorului din Moldova. Alianța va fi consolidată în 1652 după presiuni făcute de hatman și căsătoria s-a petrecut, cu mare festin la curtea Moldovei, deși Vasile Lupu ar fi vrut să se retragă din alianță.

Se spune că hatmanul i-a scris în ultimii ani de viață scrisori țarului Aleksei, acuzându-l că nu a respectat acordurile. Era însă prea târziu pentru ca hatmanul să regrete semnarea tratatului

Hatmanul este și contestat pentru că a căutat sprijinul rușilor și pentru că în anumite momente nu a fost ferm, deși era pe poziții de forță. În plus, perioada răscoalelor a fost una foarte violentă, au fost arse sute de sate evreiești și oamenii lui Hmelnițki i-au recompensat pe tătari cu mii de prizonieri de război pe care tătarii i-au vândut ca sclavi.

Despre urmările celor înfăptuite de Marele Hatman scrie Serhii Plokhy

”Răscoala lui Hmelnițki a declanșat o îndelungată perioadă de războaie denumită Ruina de numeroși istorici. Deși distrugerea și depopularea ținuturilor ucrainene, în special a celor de pe malul drept al Niprului au constituit, într-adevăr, o lovitură puternică pentru viața politică, economică și culturală a regiunii, principala consecință pe termen lung a războaielor a fost împărțirea Ucrainei de-a lungul Niprului, între Rusia și Polonia. Granița trasată de Nipru a devenit un factor esențial în istoria începutului epocii moderne a Ucrainei, iar unii o consideră relevantă și în ziua de azi, căci a influențat preferințele culturale și, câteodată, politice ale ucrainenilor de ambele părți ale graniței cu Polonia”.
Interesant este că și în Imperiul Rus i s-au ridicat statui lui Hmelnițki, și pe bună dreptate, fiindcă Rusia a devenit un mare imperiu și fiindcă a anexat teritoriile ucrainene. Practic Rusia a câștigat ce a pierdut Polonia care se obișnuise să câștige lupte cu ajutorul cazacilor. Rusia a profitat mai târziu de slăbiciunea statului polonez și Ucraina a devenit pentru Rusia o poartă către Europa. Cu ajutorul cazacilor, rușii au obținut victorii împotriva suedezilor și a otomanilor și tot cu ajutorul lor au eliminat hanatul Crimeeii și au ajuns la Marea Neagră.