Astăzi, 9 martie 2023, este celebrată la nivel internațional Ziua Mondială a Rinichiului, având ca temă centrală „Pregătirea pentru neașteptat, sprijinirea celor vulnerabili!”.
Specialiștii de la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon” din Iași se alătură colegilor de la nivel mondial pentru a atrage atenția asupra faptului că bolnavii cronici trec prin una dintre cele mai complicate perioade din ultimii zeci de ani.
Întregi comunități au fost afectate întâi de pandemia care ne-a schimbat tuturor viețile, apoi de războiul declanșat de Rusia în Ucraina, iar, mai nou, de fenomene naturale împotriva cărora nu există apărare: de la cutremure, la furtuni, inundații sau perioadă de secetă severă. Astfel de fenomene pot duce fie la întreruperea tratamentelor fundamentale pentru a ține în viață bolnavii cronici, cu precădere cei cu afecțiuni ale rinichilor, fie la o mai dificilă sau întârziată diagnosticare.
Apelul specialiștilor din alți ani se respectă și se amplifică în 2023: oamenii nu trebuie să se teamă să apeleze la medic atunci când simt modificări ale stării de sănătate. Cu atât mai mult acum, când pandemia COVID-19 care a început în 2020 nu este încă încheiată, iar pacienții care suferă de boală cronică de rinichi fac parte din grupul cu cel mai mare risc în caz de infecție.
România și Iașul adăpostesc, de un an, o nouă populație vulnerabilă – cea din Ucraina care a fugit din calea războiului. Zeci de pacienți ucraineni au primit îngrijire medicală la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon” în ultimul an, iar porțile noastre rămân în continuare deschise.
„Pacienții care suferă de boli cronice, iar noi vorbim în special de pacienții noștri, ce fac dializă și sunt dependenți de această procedură pentru a putea trăi, sunt în cea mai vulnerabilă categorie posibilă. Ei au fost loviți de pandemie, nu doar prin accesul mai dificil la servicii medicale, ci și prin vulnerabilitatea crescută în fața bolii. Acum, uitându-ne la ce se întâmplă în jur, în cazul unui război sau a unui dezastru natural, ei vor fi primele victime atunci când sistemul sanitar va fi supra-solicitat. De aceea este important ca fiecare persoană să își urmărească atent modificările stării de sănătate și să solicite ajutor specializat atunci când observă modificări ale acesteia”, a declarat conf.dr. Ionuț Nistor, medic primar nefrolog și purtător de cuvânt al Spitalului Clinic „Dr. C.I. Parhon”.
Ziua Mondială a Rinichiului se celebrează în fiecare an în a doua zi de joi din luna martie, iar medicii transmit la nivel global un îndemn oamenilor să încerce un stil de viață mai sănătos. Să găsească timp pentru sportul preferat, să meargă pe jos câte 30 de minute în fiecare zi, să conștientizeze faptul că sedentarismul și lipsa mișcării pot duce la boli de rinichi și obezitate.
Cu ocazia celebrării aceste zile, specialiștii au recomandat opt „reguli de aur” pentru a avea un stil de viață sănătos. Deși unele lucruri pot părea banale sau ușor de făcut, medicii spun că toate sunt la fel de importante.
1. Rămâi mereu în formă și fii activ
2. Încearcă să ai o dietă sănătoasă
3. Controlează-ți glicemia și ține-o mereu sub control
4. Controlează-ți tensiunea arterială și ține-o mereu sub control
5. Consumă lichide în cantități rezonabile
6. Nu fuma!
7. Nu lua în mod constant medicamente anti-durere sau antiinflamatorii care se eliberează fără rețete
8. Verifică periodic funcționarea rinichilor dacă există factori de risc în sănătatea ta
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<>
Adauga comentariul tau