India, prima țară din lume care raportează un bilanț zilnic de peste 300.000 de cazuri noi
Dimensiune font:
India a raportat joi peste 300.000 de cazuri noi de coronavirus, cel mai mare bilanț zilnic înregistrat în vreo țară din lume, iar numărul deceselor asociate cu Covid-19 a atins și el un nivel record, transmite Reuters.
Bilanțul de 314.835 de infecții în 24 de ore este mai mare decât precedentul record de 297.430 de cazuri anunțat de Statele Unite în ianuarie.
Numărul total de cazuri din India a ajuns la 15,93 milioane, iar cel al deceselor Covid-19 a crescut cu 2.104, până la un total de 184.657.
Bilanțul de joi vine după șapte zile cu peste 200.000 de infecții, determinându-l pe prim-ministrul Narendra Modi să intervină pentru prima dată la televiziune din cauza „exploziei” cifrelor legate de pandemie.
Recunoscând că India şi cei 1,3 miliarde de locuitori ai săi duc „încă o dată o mare bătălie”, Modi le-a cerut compatrioţilor să depună mai multe eforturi în faţa pandemiei pentru a evita impunerea de noi lockdown-uri în ţară, pe fondul unei grave crize sanitare asociate unui al doilea val epidemic virulent.
„Situaţia era sub control în urmă cu câteva săptămâni, dar al doilea val a venit ca un uragan”, a subliniat el.
În pofida oraşelor sale supraaglomerate şi a sistemului sanitar depăşit, India reuşise până acum să scape relativ nevătămată dintr-o pandemie care a ucis peste trei milioane de persoane în întreaga lume. Însă ultimele săptămâni au fost marcate de adunări în masă.
Milioane de persoane au participat la festivalul religios hindus Kumbh Mela, la mitinguri politice, la nunţi fastuoase sau la evenimente sportive.
Potrivit presei, producţia de medicamente esenţiale împotriva coronavirusului a fost încetinită sau chiar suspendată în unele fabrici, iar licitaţiile pentru fabricile care produc oxigen sunt întârziate.
În prezent, familiile bolnavilor sunt forţate să plătească preţuri exorbitante pe piaţa neagră pentru medicamente şi oxigen, iar grupurile de WhatsApp sunt inundate de solicitări disperate de ajutor.
India a administrat până în prezent peste 130 de milioane de seruri anti-COVID-19 şi, începând din 1 mai, toţi adulţii vor putea fi vaccinaţi.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau