Scenariile autorităților sunt tot mai sumbre: România ar putea ajunge la 17.000 de cazuri de COVID-19 pe zi
Dimensiune font:
Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Andrei Baciu, a precizat că unul dintre scenariile de la Ministerul Sănătăţii arată că am putea ajunge la 17.000 de cazuri de COVID-19 pe zi. El a vorbit şi despre măsurile luate de autorităţi în contextul valului patru al pandemiei, campania de vaccinare, cât şi despre imunizarea cu doza trei, potrivit News.ro.
„Sunt autorităţile luate prin surprindere de valul patru? Valul patru are o acceleraţie mult mai puternică. Creşterea numărului de cazuri se petrece mult mai rapid. E cauzat de contagiozitatea acestei tulpini, Delta. Creşterea este mult, mult mai accelerată. Cel mai probabil, SARS-CoV-2 va exista alături de noi pentru o lungă perioadă. Toată diferenţa este între infectare şi îmbolnăvire. Nu este nicio problemă dacă te infectezi şi ai imunitate. Cel mai probabil vor existat şi alte valuri ale pandemiei. Acest însă va fi unul destul de puternic, destul de intens. Sunt prognoze care merg până la 17.000 de cazuri pe zi. Este unul dintre scenarii. Luna septembrie are poate cel mai mare impact din punct de vedere epidemiologic. Se întâlnesc grupuri de persoane care vin din diverse medii, după concendii, la şcoală. În luna septembrie vorbim de temperaturi care încep să scadă şi activitatea se mută la interior. Sunt variabile care au un impact. Important este cum trecem peste acest val patru. Sigur că lucrurile puteau fi făcute mai bine. Nu a ştiut nimeni care este cea mai potrivită abordare. Cel mai important lucru care a cauzat dezvoltării ulterioare a pandemiei este că nu avem o cultură a lucrului împreună. Atunci când toată societatea a acţionat împreună, amintiţi-vă luna mai 2019, rezultatele s-au văzut”, a declarat Andrei Baciu.
Secretarul de stat în MS nu consideră că medicii răspândesc neîncrederea în vaccinarea împotriva COVID-19 şi crede într-o maşinărie de fake news care are un impact foarte mare în societate.
„Toate persoanele care încă nu au luat decizia de a se vaccina au luat această decizie din motive de siguranţă. Au considerat că această decizie îi ţine în siguranţă. Şi aici intervine partea de fake news. Întregul corp medical din România nu se identifică în totalitate cu corpul ştiinţific care a prelucrat aceste argumente referitoare la vaccin. Nu cred că medicii răspândesc neîncrederea în vaccinare. Maşinăria de fake news este însă puternică şi are un impact foarte mare. Trebuie să contrabalansăm aceste informaţii false. Beneficiile vaccinării le comunicăm şi le transmitem”, a completat Andrei Baciu.
El a adăugat că trebuie cântărită foarte serios situaţia atunci când aducem în discuţie vaccinarea obligatorie.
„Vaccinarea obligatorie. Când defineşti o astfel de măsură trebuie să vezi ce faci dacă măsura nu este respectată. Când vorbim de obligativitate trebuie să cântărim foarte serios. Este vorba şi de o responsabilitate individuală. Nu trebuie să am un comportament neapărat pentru că aşa mi se spune. Pentru că după doi ani deja absolut oricine cunoaşte pe cineva care a trecut prin boală”, a explicat secretarul de stat în MS.
Referitor la campania de vaccinare, Andrei Baciu a explicat că aceasta „a fost contaminată de discuţii neconstructive din sfera politică”.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau