Science report: Vara trecută, călătorii au avut rolul principal în declanșarea celui de-al doilea val de Covid în Europa
Dimensiune font:
Călătoriile internaționale au jucat un rol important în declanșarea celui de-al doilea val în Europa vara trecută, iar mai mult de jumătate din germenii covid care circulau au fost introduși după 15 iunie, arată un nou studiu, citat de The Brussels Times.
Al doilea val a fost „mai ucigător și greu de controlat decât primul” în toată Europa, demonstrează echipa profesorilor Philippe Lemey (KU Leuven) și Simon Delicour (ULB).
Studiul, publicat în revista Nature, a reconstituit distribuția nou-introdușilor germeni virali, utilizând date din 10 țări: Belgia, Franța, Germania, Italia, Țările de Jos, Norvegia, Portugalia, Spania, Regatul Unit și Elveția.
Cu cât mai redusă era rata infectărilor într-o anumită regiune, cu atât mai mare a fost impactul noilor germeni, au constatat cercetătorii, care au comparat situația cu cea a incendiilor de pădure:
„Dacă există deja multe focare mai mici într-o pădure, câteva surse noi de foc nu fac o mare diferență; dar dacă sunt numai câteva ici-colo, noile focare vor avea un impact mult mai mare asupra rezultatului final.”
În acest mod, noii germeni au rezultat proporțional în mai puține serii de infectări în țări care avuseseră deja rate mari de infectare pe parcursul verii, ca Belgia, Spania, Portugalia și Franța.
Pe de altă parte, variantele și-au croit cale largă în Regatul Unit. Acolo, o mare parte din cazurile introduse au fost reconstituite ca venind din Spania.
Totuși, germenii care au circulat vara trecută nu au fost variante, așa cum le cunoaștem azi, au subliniat cercetătorii. „Nu erau mai infecțioși, dar își făceau repede cale prin Europa. Așa că există o mare probabilitate că a fost o situație provocată de călătorii.”
Dar situația va fi mult diferită în această vară, întrucât campaniile de vaccinare evoluează rapid în țările analizate, afirmă cercetătorii. Ei subliniază totuși că este necesară în continuare vigilența, până când fiecare își va fi atins propria imunitate – ceea ce probabil nu va fi cazul în Europa în vara aceasta.
Mai mult – cercetătorii avertizează că este încă posibil ca variante noi, mai infecțioase, să ocolească imunitatea dobândită după vaccinare sau infectare anterioară, subliniind nevoia de „o implementare bine coordonată și uniformă a strategiilor europene” pentru a evita un nou val la sfârșitul verii.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau