Scorțișoara, leac universal
Dimensiune font:
Scorțișoara este un condiment apreciat nu doar pentru aroma sa plăcută, ci și pentru toate beneficiile sale pentru sănătate. Este folosită din cele mai vechi timpuri și datează de peste 4.000 de ani, de pe vremea Egiptului Antic. Era considerată un condiment valoros și rar în acea perioadă, deseori vândut la prețuri mari sau era dăruit zeilor ca semn al recunoștinței. Indienii considerau scorțișoara un leac universal și un afrodisiac, dar și un energizant și fortifiant al sistemului circulator. În tratamentele tradiționale Ayurvedice, din cultura veche indiană, scorțișoara era deseori folosită pentru tratarea diabetului. În Evul Mediu, a fost introdusă de către farmaciști în tratamentele împotriva răcelilor și a durerilor, dar și ca adjuvant pentru sănătatea inimii. Alte întrebuințări ale scorțișoarei erau tratamentele împotrivă vărsăturilor, infecțiilor, răcelilor, spasmelor musculare, pentru lipsa poftei de mâncare sau disfuncțiile erectile. Există dovezi științifice care susțin că un consum regulat de scorțișoară poate reduce tensiunea arterială. Reglează nivelul de zahăr/glucoză din sânge, fiind indicată persoanelor care suferă de diabet de tip II. Atenuează disconfortul digestiv. Consumată în băuturi calde, așa cum este ceaiul, scorțișoara măcinată îmbunătățește circulația sângelui, ameliorează problemele digestive și simptomele sindromului de colon iritabil. Are proprietăți anti-inflamatorii - datorită conținutului mare de antioxidanți, scade riscul bolilor de inimă, a cancerului sau a tulburărilor psihice. În plus, scorțișoara ameliorează inflamațiile și poate fi benefica în tratarea durerilor, febrei musculare sau a durerilor menstruale.
Maura ANGHEL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau