O mama si 3 copii au ramas pe drumuri dupa ce casa in care locuiau cu chirie a fost mistuita de flacari
Dimensiune font:
O mamă și trei copii au rămas fără acoperiș deasupra capului, după ce casa unde locuiau cu chirie a fost distrusă în urma unui incendiu.
S-a întâmplat în această dimineață, în localitatea Știubieni. Femeia a făcut focul în sobă și a plecat de acasă împreună cu cei trei copii. În urma lor, acoperișul s-a aprins, cel mai probabil, de la coșul de fum neprotejat termic față de materialele combustibile. Incendiul a fost observat de vecinii când toată casa era cuprinsă de flăcări.
Ajunși la fața locului cu două autospeciale cu de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, pompierii din cadrul Stației Săveni, au intervenit, mai bine de două ore, pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau